Fabulele lui Vasile Militaru au o mare răspândire, ele sunt însă triviale. V. Ciocâlteu rimează ironic pe tema dualităţii argheziene noroistele, A. Pop Marţian colectează ecouri din Camil Baltazar, Pillat, Blaga, Gh. Tuleş schiţează natura moartă (fructe) în stil ortodoxist, Tudor Măinescu se distrează în genul Cincinat Pavelescu, George Voevidca scrie sonete şi versuri în stil popular, G. St. Cazacu cultivă funebrul bacovian. Alţii: George Silviu, Ilariu Dobridor, M. D. Ioanid, N. Ţaţomir, Alexandru Baiculescu. Sunt poeţi cărora nu li s-ar putea nega vocaţia, dar care îşi datoresc vibraţia în bună parte condiţiei de bolnavi. Acesta e cazul tuberculosului Ioan Ciorănescu (de reţinut Ruga de bolnav şi Ante mortem), al lui Alexandru Călinescu şi N. Milcu, ftizici şi ei, întâiul cântăreţ de marasme provinciale, al doilea poet setos de viaţă în forma unui panteism discret în care domină vegetalul cu miros delicat (salcâmi, chiparoşi, plopi).