George Mihail Zamfirescu, N. M. Condiescu şi alţii

Specializat în viaţa mahalalei bucureştene, G. M. Zamfirescu a debutat printr-un „ceremonial”, Madona cu trandafiri, care e un fel de grotesc mai degrabă decât roman. În schimb Maidanul cu dragoste şi Sfânta mare neruşinare sunt din speţa romanului ciclic. Mediul de lături şi insalubritate, unde copiii tânjesc anemici, e acela din opera Sărmanului Klopştock, cu mai puţină pastă dar cu mai multă tehnică literară. În scopul de a ne oferi un mare tablou de umanitate, scriitorul ne înfăţişează câteva nuclee adunate într-o curte şi încadrate în mahala, insistând asupra aspectului scabros al existenţei, pe dimensiuni nesfârşite şi dându-ne, sub înrâurirea lui Dostoievski, o mahala idealizată, prea cultivatoare în prostituţie de idei morale. Scriitorul aplică o metodă poetică, intolerabilă în roman, analizând prin divagaţii metaforice. El numeşte asta „a muzicaliza”.

N. M. Condiescu a lăsat un pasabil jurnal de călătorie în Orient, o nuvelă satirică, Enache şi nişte pagini cvasi-autobiografice, însemnările lui Safirim. Nuvelele lui Ion Dongorozi conţin fapte diverse în stil familiar, Ioachim Botez (însemnările unui belfer) şi Dinu Nicodin (Lupii) scriu o proză jurnalistică cu intenţii satirice.