Dintre toate scrierile freudistului şi dostoievskianului Victor Papilian, în credinţa celor şapte sfeşnice e cea mai interesantă. Eroul este Maxim, servitor şi şef al sectei mileniştilor, mistic sincer şi haotic, actor excelent pentru mulţime, fiinţă devotată şi totdeodată ipocrită, neprihănită şi criminală. Unele scene sunt de neuitat, ca de pildă aceea în care Maxim serveşte în smoching pe stăpânii săi, luând parte cu deferenţă la convorbirile lor, sau întrunirea în bucătărie a noii eclezii.