Ronetti Roman

Numai Manasse, dramă în patru acte, pluteşte peste restul operei, de altminteri restrânse, a lui Ronetti Roman. E drama conştiinţelor ebraice. Leea s-a îndrăgostit de un magistrat român şi vrea să se căsătorească cu el. Părinţii se silesc să-l schimbe gândul, o logodesc cu un evreu, apoi, zdruncinaţi de durerea Leei, sunt biruiţi şi mărturisesc cazul bătrânului Manasse. Manasse e implacabil şi reacţionează cu o habotnicie sălbatică, întrupare a iudaismului milenar. Incapabil a înţelege sentimente în afară de lege, el crede că poate cumpăra cu bani pe iubitul Leei. Respins cu indignare, conjură pe Leea în numele dumnezeului părinţilor, într-o revărsare de aprig şi orb fanatism. Pentru ca noua generaţie, mai acomodată, să poată trăi, e necesar ca bătrânul să dispară. Ceea ce se şi întâmplă. Cu toate imperfecţiile dramei, figura lui Manasse e o creaţie puternică, grandioasă. În antipatia bătrânului pentru creştini se repetă dispreţul Marei pentru saşi. Amândouă operele reiau de altfel ideea din Romeo şi Julieta, înlocuind conflictul de familii cu ura de rasă. De reţinut şi figura lui Zelig Şor, evreu cu familie grea, cam beţiv, adaptabil şi şugubăţ ca un Cilibi Moisi, făcând legătura între tradiţionalismul lui Manasse şi liberalismul tinerei generaţii.

Neînsemnaţi sunt ca poeţi evreii A. Steuerman-Rodion şi Giordano (B. Goldner), cel din urmă, autor de epigrame.