Matei Milu

De la Matei Milu (mort prin 1801-1802) au rămas un fel de „caractere” de forma ghicitorilor. Micile caricaturi într-un limbaj bufon româno-turco-grec sunt pline de savoare. Iată un strâmb încrezut: Un om nalt şi deşirat, La faţă foarte scurmat, Cu barbă dintr-însu, Vrednic de tot râsu, Umblă crăcănat, Din şolduri legănat, o bătrână cochetă: Pe aceasta îi gâci-o, Lesne îi nimeri-o: O babă cu fumuri de frumoasă, Dar o foarte mare mincinoasă, Zavistnică, clevetitoare, Ocarnică, hulitoare, un înfumurat: Altul este înalt, La gât sugrumat, Cu capul pe spate, Cu nările umflate, Mari lucruri grăieşte, Pe nime nu socoteşte, La chip urât şi slut, Are un picior mai scurt, Se socoteşte arifte, Ocara lumii şi eglenge, Se mândreşte, fuduleşte, Gâci cine este.

Grăieşte cu necontenire, Răcneşte, ţipă de pieire. Se împodobeşte, zarifefseşte, Se pudruieşte şi sulimeneşte. Gâci cine este.

Foarte înfumurat, Cu samur îmbrăcat, Fără nici o stare, Casă nicăiuri n-are, Nimănui nu mai plăteşte. Gâci ş-acesta cine este.