Văcăreştii

(IENACHE, ALECU, NICOLAE)

De la Ienache Văcărescu a rămas o gramatică în două ediţii, una la Râmnic, din 1787, Observaţiuni sau băgări dă seamă asupra regulelor şi orânduelelor gramaticii rumâneşti, în care dă şi un mic tratat de prozodie, cu exemple personale, deşi se arăta sceptic cu privire la folosul lui: Gramatica e meşteşug ce-arat-alcătuire şi toţi printr-însa pot afla verice povăţuire, Ş-a scrie încă într-ales cu reguli arătate, Pe toţi învaţă d-a le şti fără greşeală toate şi versuri înmeşteşugite învaţă d-a se face, Siliţi-vă a o-nvăţa!… Sau faceţi cum vă place.

Poeziile lui Ienache sunt cvasi-lăutăreşti:

Poetul adaugă oarecari comentarii:

Iubirea e „laţ” ori „magnit”, iar femeia e un canar hrăpitor de inimi. Nota Văcărescului e o anume concizie sentenţioasă care subjugă memoria:

Mult celebrata Î ntr-o grădină, socotită traducere din Goethe, vine dintr-un izvor grec.

Alecu, fiul lui Ienache, strânge şi el, într-o „condicuţă” pentru „trebuinţele” lui, câteva strofe, caracterizate printr-un patos jălalnic: De lacrămi vărs pârae Cu groaznică văpaie.

Şi poeziile lui sunt cântece de lume, cu un mic totuşi proces de elaboraţiune cultă, imagini de interior boieresc, tablouri, oglinzi şi chipul femeii răsfrânt în ele: Oglinda când ţi-a arăta întreagă frumuseţea ta, Atunci şi tu ca mine Te-ai închina la tine.

Nicolae, alt fiu al lui Ienache, aduce, mereu pe un fond popular, un stil mai viril, cu elanuri haiduceşti şi repezi imagini (perspectiva defileurilor, puşca astupată de greieri): Roibule, mi te găteşte, Şalele-ţi înţepeneşte, Să mă duci peste pripoare, Văi şi coaste la strâmtoare, Pe potecă fără soare.