Traduceri, apocrife, medievalităţi întârziate, cărţi de colportaj

cu O sumedenie de traduceri au circulat încă din a doua jumătate a veacului XVI, dar mai ales în secolele XVII şi XVIII, întâi din slavonă apoi din prototipi elini şi neogreci. Ele au un aspect foarte medieval, fiindcă le găsim în toate literaturile cu câteva secole mai înainte. Apocrifele religioase abundă cu privire la Vechiul şi la Noul Testament. Din ele se putea afla că Adam a murit tânjind după măslinul sfânt, că Satana a furat veşmântul Domnului, că Moise copil a luat jăratic în gură şi alte de acestea. S-au devorat vieţile de sfinţi (Gheorghe, Vasile cel Nou, Paraschiva, Sisoe), apocalipsele, tot ce cuprindea descinderi şi ascensiuni (Viaţa sfântului Vasilie cel nou şi înfricoşatele vămi ale văzduhului, Cuvânt de înblare pre la munci). Theodora, îmbăiată cu untdelemn turnat din vase despecetluite de către tineri frumoşi, păşeşte pe porţile cerului de cristal curat aşa cum Dante purificat cu rouă intră în Purgatoriu. Demonii au şi în aceste scrieri raporturi simbolice cu păcatele. La vama lăcomiei dracii sunt groşi, graşi şi poartă blide şi căldări cu bucate puturoase. Într-o versiune mai nouă e o vamă a muierilor în care se pedepseşte sulemeneala şi una pentru aceia care beau tutun sau trag tabac. Aci dracii sunt plini de fum şi stau toţi cu lulele în gură, având şi tabacheri şi slobozesc pe nări fum ca din cuptor. Economia infernului este însă rudimentară, fără o ierarhie raţională a pedepselor. O biată femeie care a tras cu urechea este spânzurată de respectivul organ. Foarte răspândite au fost textele ocultistice (conjuraţii, descântece, amulete, horoscoape, zodiace), rojdanicele (horoscoape de nativitate, fixe), calendarele, gromovnicele, trepetnicele. Fiziologul nu e decât un bestiariu medieval. Avem şi o „istorie a poamelor”, soi de Martyre de St. Bachus („Când împărăţea preaslăvita Gutue şi oblăduia vestitul Chitru…”). Un Gherman Vlahul ar fi tradus înainte de 1592 Fiore di virtii de Tommaso Gozzadini, culegere de sentinţe şi pilde morale, mai cunoscute sub numele de Albinuşa şi Floarea darurilor. Avem şi o Isopie. Bineînţeles, Alixăndria falsului Callisthenes a avut expansiune mare, întâia tălmăcire fiind anterioară anului 1620. Prin prelucrarea latină a lui Guido delle Colonne a pătruns la noi, sub numele de Troada, chiar Roman de Troie al lui Benoît de Sainte-Maure (copie din 1766). Printr-un intermediu grecesc a răzbătut romanul de piraterie Pierre de Provence et la belle Mague-lonne (Imberie şi Margarona), apoi Paris et Vienne al lui Pierre de la Sippade, prin dubla cale a unei prelucrări italiene şi a Erotocritului grecului Cornaros. O copie din 1779 ne aduce, indirect, Le sottilissime astuzie di Bertoldo de Giulio Cesare Croce. A lui Iliodor istorie ethiopicească s-a tradus în a doua jumătate a secolului XVIII, de când avem şi traducerea Halimalei (Aravicon Mithologicon), Varlaam şi Ioasaf a fost tradus din slavonă de Udrişte Năsturel, cumnat al lui Matei Basarab. S-au tălmăcit şi Archirie şi Anadan, Sindipa. O Odisia lui Omir se găseşte într-o copie de la finele secolului XVIII, o Istorie a lui Irodot e din veacul XVII. Vestita Hristoitie, manual de bună creştere, a fost prelucrată în versuri de protosinghelul Naum Râmniceanu. Prototipul ei este De civilitate morum puerilum a lui Erasm. Ceasornicul domnilor e o prelucrare a lui N. Costin după Antonio de Guevara. Toate acestea reprezintă însă numai un material care a rămas neprelucrat artisticeşte.