Cincinat Pavelescu

Cincinat Pavelescu (1872-1934) a fost foarte reputat ca epigramist şi improvizator. La banchete cineva îi da câteva rime: nefastă, nevastă, el, chel şi poetul improviza: După ce-ntr-o zi nefastă M-a prins soţul la nevastă, De păr eu l-am luat pe el. Morală: Avantajul d-a fi chel!

Genul e destul de trist. Dar madrigalurile, epitalamurile, liedurile sale nu sunt lipsite de graţie şi chiar de o undă de poezie simpatic infatuată. Gestul teatral (era atunci la modă Edmond Rostand) e sprijinit pe o bună declamaţie şi pe imagini: Îţi mai aduci aminte, Doamnă? Era târziu şi era toamnă Şi frunzele se-nfiorau Şi tremurau în vântul serii Ca nişte fluturi chinuiţi, Din ţările durerii.

Ca elev al lui Macedonski, Cincinat Pavelescu păstrează tonul de festival, euforia. Câteodată iese din diletantism şi dă dovezi de o puternică invenţie fantastică (Pescuitorii de perle, Corbii) ori de uimire în faţa misterului vieţii, ascunsă sub o aparentă uşurătate ştrengărească: Nu sunt nici rău, nu sunt nici blând, Nu m-am târât, n-am pizmuit, Am fost şi sunt un biet smintit Care visează chiar mergând.

Eu niciodată n-am muncit, Noaptea nu dorm şi ziua casc, Poate-aş fi vrut să nu mă nasc, Dar nu mă plâng că n-am murit.

Şi nu ştiu dac-am suferit, N-am fost sărac, n-am fost bogat, Am şi iubit, am şi uitat, Am şi uitat, am şi iubit.

Cum se-ntâmplă, poetul n-a fost imitat în partea lui profundă, ci în ceea ce e mai superficial. O mulţime de epigramişti îl continuă, între care Ionescu-Quintus şi Cridim merită o menţiune.