N. Gane

Deşi a scris şi versuri, N. Gane (1835-1916) s-a specializat în „novele”. Domniţa Ruxandra, Petru Rareş sunt curate furturi de la Asachi, într-o compoziţie mai curentă, fără elementul ariostesc. Privighetoarea Socolei e istoria tragică pentru burghezi sentimentali a unei modiste libertine, ecou leşinat şi ieftin din Murger. Istoriile cu haiduci, ca Şanta, nu depăşesc imaginea banditului în serie. Ca simplu evocator al copilăriei, Gane este totuşi creatorul la noi al literaturii cu boieri de provincie şi cocoane patriarhale, în case colbăite, cu rătăciri cinegetice pe bălţile aburoase şi în munţi cu căprioare şi urşi. Această mapă de schiţe dezvoltată în ulei va da pe Sadoveanu, Gârleanu şi ceilalţi asemeni. Cea mai tipic arheologică este Câinele Bălan, rememorând vremile şcolare cu colegii de internat, Presnel, Tuflic, Poriu-împărat, Scormolici şi Beşleagă, cu câinele Bălan ce pune labele în pieptul stăpânului şi-l linge pe obraz şi sfâşie anteriile ţiganilor, cu trăsura ce ia pe copil în vacanţă, o „nadiceancă pe dricuri care scutura de minune, cu roţile galbene, coşul verde şi capra neagră atârnată în curele”. Descrierea casei lui Talpan unde poposeşte băiatul e gogoliană. De acum apar şi bătrânii automatizaţi într-un singur tabiet sau idee fixă, boierii vegetabili, cuconii şi cucoanele trăind din câteva minuscule elemente sufleteşti. Totdeodată se glorifică oamenii rudimentari, cu frică de complicaţiile civilizaţiei, precum Petrea Dascălul, care uimeşte pe doi lorzi veniţi pe aceste meleaguri la vânătoare prin chipul cum cu o puşcă veche în vârf cu o lumânare împuşcă ursul în bârlog.