G. Topârceanu
Autor de „parodii originale” care dovedesc un proces mimetic superior, G. Topârceanu (1890-1937) poate crea sub aparenţa de pastişă. Parodia după Al. Depărăţeanu, Viaţa la ţară, are o idee proprie, aceea a inconfortului rural şi o plastică personală:
Când te duci pe drumul mare
Trec, mişcând domol din coadă,
La plimbare, Spre livadă,
Este praf de nu te vezi.
Ale satului cirezi.
Poetul are fiorul solitudinii silvestre, sentimentul solemn al geologicului, verificabile chiar în poeziile cu uşor aspect umoristic, cum e Balada popii din Rudeni, dioramă în aer nemişcat ca o scenă hibernală din pictura olandeză:
Bolta sură ca cenuşa,
Codrii vineţi dorm adânc,
Sună numai căldăruşa
Atârnată de oblânc.
Bate Surul din potcoavă
Drum de iarnă, fără spor,
Calcă rar şi cu zăbavă
Lunecuşuri de pripor.
Şi-n tăcerea care creşte,
Adâncit ca-ntr-o visare,
Popa când şi când şopteşte
Legănându-se călare…
Interesante şi înrudite cu poeziile în ton popular ale lui Eminescu sunt tablourile de viaţă pastorală, pline de senzaţia învălmăşirii animale şi a plăcerilor aspre:
S-au ivit pe rând în soare
Jos, la capătul potecii,
Turma albă de mioare,
Noatinele şi berbecii.
El se pleacă din cărare
Şi tot leagă şi dezleagă,
Cumpăneşte pe samare
O gospodărie-ntreagă:
Sunet de tălăngi se-ngână
Subt poiana din Fruntarii,
Zăboveşte-n deal la stână
Baciul Toma cu măgarii.
Maldăr de tărhaturi grele
Cu dăsagi, căldări şi pături,
Că de-abia pot sta sub ele
Doi măgari voinici alături.
Elementul nemişcării, al paraliziei produse de soare asupra unui suflet readus la simplitatea vegetativă a floarei şi insectei, prevesteşte, în Rapsodii de vară, panismul lui Blaga:
Salcâmii plini de floare
Se uită lung spre sat şi-n soare
Frunzişul legănat
Le-atârnă ca o barbă.
Acolo mi-am găsit
În iarbă
Refugiul favorit.
Acolo, ca-ntr-un templu,
De-atâtea dimineţi
Contemplu
O tufă de scaieţi.
Prin ierburile crude,
Sub cerul fără fund,
S-aude
Un bâzâit profund.
Şi până la amiază
Pământul încropit
Vibrează
Adânc şi liniştit.
Din păcate, aceste însuşiri lirice sunt sporadice şi poetul se lasă prea des în voia unei simple prestidigitaţii prozodice.
