Andrei Mureşanu
Caracterul de Marsilieză română l-a putut lua însă Un răsunet (Deşteaptă-te, române) de ardeleanul Andrei Mureşanu (1816-1863), imn profetic şi grav, plin de strigăte solemne:
Deşteaptă-te, române! Din somnul cel de moarte,
în care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!
Şi în alt Resunet, poetul îşi verificase printr-un grozav blestem vocaţia lui profetică, de izvor biblic:
Întunecă-te, soare, ş-aurita ta lumină
Păstreaz-o pentru fiii din timpii viitori,
Acoperă-ţi, o, lună, a ta rază senină,
Să nu o vadă munţii ş-a lor locuitori!
Puţina moştenită rămâie-le povaţă,
L-a iadului prăpăstii pogoare-se de vii;
O moarte necurmată să pască-a lor viaţă,
Cutremur, spaimă, groază, ajungă aşea fii!
Restul producţiei poetice este sub orice critică. Omul însuşi nu era, ca exponent al Ardealului oprimat, la înălţimea propriului său imn.
