G. Baronzi

Vrednic de o preţuire mai mare este G. A. Baronzi (18281896), un nou Barac, productiv ca o uzină, traducător şi prelucrător de romane de Al. Dumas-tatăl şi Al. Dumas-fiul, de Walter Scott, Eugene Sue, G. Sand etc., autor de poezii (Cugetările singurătăţii, Noptumele), epopei (Romana, Daciada), drame (Alestar), comedii, nuvele, romane originale (Muncitorii statului, Fontana Zânelor). Pueril în genere, este surprinzător când prelucrează epica populară (Legende şi balade). De obârşie insulară, el posedă un ochi educat pentru spaţiul exotic şi policromic. Cristalul, rubinul, coralul sunt materialele compoziţiilor sale, statuete de Saxa, în care caricatura se amestecă, chinezeşte, cu bijuteria. Baronzi introduce în iconografia baladei elemente eline ori extrem orientale (după tehnica zugrăvitorilor de sibile), titani, bucefali, dromaderi, elefanţi, tigri. Turmele lui Oprişan sunt zugrăvite ca într-o Halimâ (coarne lucrate în pietre nestemate, lâna şire de mărgăritare şi beteli), Ana-Flori e o asiatică cu braţele pline de scule. O legendă ne poartă chiar în India, văzută cu un exact simţ al locului, Baronzi fiind parnasian fără să ştie (de lucrurile indice avea însă cunoştinţă): Şi zicând aceasta el luă cu sine O juncană, un taur, doi albi elefanţi, O măsură plină de rododafine, Două porumbiţe, două căprioare, Din Iran o urnă de mirositoare Ş-alte flori de arbori odoriferanţi.

Astfel el se urcă pe un deal de unde Mahaarul mândru curge spumător, Revărsând departe albele lui unde Prin câmpii smălţate de mii de buchete, Ce nici Kanaverul p-ale lui tapete N-a produs vrodată frumuseţea lor.