N. Filimon

Caracterele romanului popular sunt de la primele pagini evidente în Ciocoii vechi şi noi de N. Filimon (1819-1865). Scriitorul are un ideal social şi etic, vrea să reformeze societatea, s-o moralizeze. Virtutea este răsplătită şi nelegiuirea sancţionată şi cititorul are satisfacţia de a asista la restabilirea dreptăţii. Dinu Păturică e o slugă rea. Gheorghe e o slugă bună şi după o aparentă răsturnare de valori eroul cel integru învinge. Prin temă, Ciocoii vechi şi noi e un mic roman stendhalian (fără filiaţie directă şi fără luciditatea analitică), iar Dinu Păturică un Julien Sorel valah. Păturică nu e un simplu vulgar vânător de avere, ci un însetat de toate senzaţiile vieţii. Latineasca lui Julien e înlocuită aci cu puţină elinică. Julien intră ca preceptor la un nobil rural şi devine amantul soţiei aceluia. Păturică intră în slujba postelnicului Andronache Tuzluc şi-l ia ţiitoarea, pe Kera Duduca, totdeodată jefuindu-l. Păturică uzează de mijloace mai josnice, însă una e Franţa de la începutul secolului XIX şi alta Valahia lui Vodă Caragea. Esenţial este că energia lui Păturică rămâne mereu intactă, aspiraţia la înălţare nesuferind nici o oprire. El e frumos, în stare de a capta repede simpatiile, ipocrit cu precocitate, onctuos, inteligent, iubitor de instrucţie. Învaţă „cu o silinţă extraordinară” limba grecească spre a citi în original pe Omer, Pindar, Sofocle, Euripide, Anacreon, Plutarh, e „biblioman”, are în bibliotecă operele lui Machiavel. E şi rafinat, capabil să guste fineţele unei mese şi să-şi compună un interior artistic şi chiar somptuos. Epoca permitea coloarea. Scena în care vătafii joacă menuet, cotilion, valţ, ecosez în vestminte orientale şi cu papuci în picioare, dând-o apoi în danţuri autohtone; pristoleanca, chindia, ca la uşa cortului, e din cele mai pitoreşti. Pe alocuri Filimon are intuiţii balzaciene, precizia topografică, realismul fantastic. Figura de bricabracoleur a lui Kir Costea e proiectată pe un fundal minuţios. De asemenea amănunţită este imaginea camerei lui Păturică, viitor câmp de acţiune al ciubucciului. Ca analist, Filimon este însă mediocru. El recurge la dizertaţii, la invocaţii, iar eroii sunt de tipul infernal, din aceia care-şi strigă teatral izbânda, acoperiţi de o paloare demonică, sau, dimpotrivă, de genul angelic. Rezistenţa romanului se explică prin marea siguranţă a desenului şi a tonurilor fundamentale. Totul formează un album de ilustraţii de neuitat, pe care cititorul le traduce în termeni epici: aşteptarea ciocoiului în pridvor, întrevederea administrativă între postelnicul îngrijorat şi vătaful Păturică cu condicile, Kera Duduca, Kera Duduca şi Dinu îmbrăţişaţi, Kir Costea înmânând banii din cumpărături prin terţi vătafului, Păturică jucând menuetul cu vătafii, Păturică în exerciţiul funcţiunii de sameş, stând turceşte pe un pat, Păturică bogat primind în casele lui marea societate bucureşteană, Păturică în audienţă la Ipsilant.