Cezar Petrescu

Mai multă vreme numele lui Cezar Petrescu a fost înconjurat de o stimă literară necuvenită şi formula „mare romancier” i-a fost oferită generos cu un loc alături de M. Sadoveanu şi L. Re-breanu. Dar Cezar Petrescu nu-l decât un manufacturier modest, cu meritele sale într-o literatură încă restrânsă. Nuvelistica e o variantă jurnalistică şi locvace a operei lui Sadoveanu. Primul roman, întunecare, e o cronică de război superficială, de o anume eleganţă ziaristică, dar informă, lunecând pe deasupra realităţii umane spre a se pierde într-un studiu social, dus până după încheierea păcii. De aci încolo romancierul se străduieşte să studieze societatea românească şi omul universal într-un ciclu de romane, unele de „investigaţie orizontală”, adică socială, altele de „investigaţie verticală”, adică psihologică. Cezar Petrescu voieşte să refacă „comedia umană” a lui Balzac. Rezultatele nu sunt la înălţimea intenţiilor, cu toate că nu se poate tăgădui autorului inventivitatea epică. Simfonia fantastică tratează un caz tragic de izbucnire a demenţei într-un ton buf, Calea Victoriei prezintă Sodoma română, loc de pierzare pentru provinciali, într-o manieră poliloghică obositoare, Comoara regelui Dromichet amestecă aventura fantastică arheologică cu tema socială, continuându-se în Aurul negru, ratând o figură posibilă de Cousin Pons. Oraş patriarhal se remarcă doar prin câteva uşoare schiţe de poezie provincială, Greta Garbo, continuând Baletul mecanic, e un roman-foileton aiuritor, violent senzaţional, cu o agreabilă tipologie caricaturală la început. 1907, roman interminabil şi neconcludent, îngrozitor de verbios, rămâne strivit de Răscoala lui Rebreanu. Romanul lui Eminescu e o romanţare jurnalistică, de suprafaţă, a unei cronologii, în care invenţia covârşeşte cu totul autenticul fără vreun rezultat substanţial. La nivel artistic se ridică două nuvele: Adevărata moarte a lui Guynemer şi Aranca, ştima lacurilor, prima un fel de Atlantidă, a doua mic Kdnigsmark, remarcabile prin exoticul stâncos şi anonim una, prin fantastic sinistru cealaltă. Contribuţia lui Cezar Petrescu nu trebuie neglijată într-o literatură cu prejudecata tiranică a observaţiei. A închipui indivizii care caută şi descoperă comori, care se sacrifică pentru prieteni, intrând la închisoare şi peregrinează prin lume, jucând la ruletă şi făcând asasinate, fete provinciale devenind vamp şi întâlnind pe Greta Garbo, aventurieri cu stranii şi obscure afinităţi, este a elibera conştiinţa creatoare, a o dezlega de tirania realităţii.