G. M. Vlădescu

G. M. Vlădescu colorează umanitaristic vechea nuvelistică a fiinţelor singuratice. Menuetul e un studiu al mediului provincial. Oraşul nu dă nici o importanţă doamnei Angelica Manolache, până în ziua când află că fiul ei a ajuns un mare muzicant. Interesul scade din nou când compozitorul nu mai dă semne de viaţă. Într-adevăr el a murit şi printr-o pioasă atenţie întreţine postum iluziile mamei sale. Romanul are aspecte de grotesc şi e de fapt o comedie patetică, remarcabilă prin stilul repezit, febril. Moartea fratelui meu merge pe căi foarte întortocheate la teza că „trebuie să îndeplineşti binele, chiar omorându-ţi fratele!” Adică aproapele. Romanul e anti-militarist. Nucu, ofiţer român, fiu al unui maior român şi al unei mame germane, pe deasupra dar a îngustimilor naţionale, este osândit la moarte pentru trădare, fiindcă scăpase din mâinile soldaţilor pe un bătrân tată neamţ care îşi căuta fiul mort într-o pădure. Ca să uşureze chinurile condamnatului, Lucu, amicul său, îl minte că a fost graţiat, apoi îl împuşcă prin surprindere.