Emil Gârleanu

Ecou sintetic din N. Gane, M. Sadoveanu, Brătescu-Voineşti şi I. Bassarabescu, proza lui Emil Gârleanu (1878-1914) urmăreşte reducţia vieţii sufleteşti în „viaţa boierilor moldoveni”. „Boierii” sunt nişte bătrâni, fie încă bogaţi, fie mai ales scăpătaţi, oricum depăşiţi de vreme şi refugiaţi în patriarhalitate, nedeosebindu-se întru nimic de fiinţele cele mai rudimentare, cu excepţia conştiinţei că sunt boieri şi a oroarei de a se amesteca cu prostimea. Ei sunt reacţionari şi în război cu tinerii. Sistematizarea lor se vădeşte în „tabieturi”, în „slăbiciuni”, în „metehne”. Unul iese în „cerdac” cu „ciubucul”, se cuibăreşte pe divan, cu ochelarii prinşi pe după urechi cu şireturi şi acolo, acoperit pe umeri cu o caţaveică veche a nevestei, deşeartă din „besactea” „sineturi” asupra cărora face zilnic aceleaşi observaţii. Iordache Iovu are un dulap mare de nuc din care scoate de două ori pe an, primăvara şi toamna, „redingotele verzii, jiletcile spălăcite” şi le întinde pe frânghii. Coana Anica are, când curăţă un obiect, trei metehne: „întâi îl pufuieşte pentru colb cu scuturătoarea făcută din pene moi de clapon; pe urmă îl şterge, pentru lustru, cu o petică curată şi, al treilea, suflă asupra lui pe mai multe părţi, ca nici bănuială de colb să nu rămâie”. Petrecerea obişnuită e „pasianţul” ori „concina prădată”.

Deplasându-se spre pătura ţărănească, Gârleanu dovedeşte în alte opere o tehnică narativă strânsă, sub înrâurirea lui Guy de Maupassant. O umbră de mizantropie învăluie observarea lumii de jos. În Punga, Neculai Lăptoc şi nevastă-sa Safta, găsind la un sinucis o pungă, se bat crunt pentru presupusul conţinut. Punga însă cuprinde patru cartuşe. Lângă cadavrul unui înecat îngenunche cu îngrijorare fratele său, îl caută prin buzunare şi găsind un franc împrumutat plecă la treburile sale.