POETICA LUI PAUL VALÉRY.

Ideile estetice ale lui Valéry sunt risipite în multe volume în nuanţe şi complexităţi. Conferinţa din care am dat extrase în or. 45*, mai simplă, poate sluji pentru determinarea elementelor:

1) Laolaltă ou toţi esteticienii moderni, excluzând natura dintre obiectele simţului estetic, Valéry face din artă o industrie al cărei scop e de a reconstitui emoţiile pe cale artificială aşa cum chimia industrială reface par-fumurile sintetic. Sensul intim al lui Valéry e însă că aceste emoţii nu sunt o replică a emoţiilor psihologice, ci aparţin unei psihologii transcendente, autonome.

2) Caracterul esenţial al. Artei este organicitatea tehnică, senzaţia de univers, de exactitate simfonică. Idealul poeziei ar fi precizia, măsurabilă, a muzicii. Când se vorbeşte de muzică nu se face aluzie la melodie (vers melodios etc.) ci la abstracţiunea artei muzicale, care poate să mişte fără a folosi vreun element scos din contingent, abstrăgându-se de la orice utilitate.

3) Neavând nici un scop informatic ori emotiv (în sens practic), poezia cultivă sinuozitatea, evitând linia dreaptă.

* Din opera lui Paul Valéry în „Jurnalul literar”, nr. 45 din 5 noiembrie 1939 (La poésie în „Conferenicia” din 5 noiembrie 1928, fragment tradus de G. Călinescu).

4) Nu inspiraţia decide structura unui poem, ci tehnica, adică efortul de a descoperi tot simfonicul întrevăzut.

5) Totuşi în clipe de absenţă un fel de har aruncă nişte acorduri pe care nici o deliberaţie nu le-ar putea găsi. Se subînţelege (spirit catolic) că harul vizitează pe marele tehnician.

6) Harul e scurt. Prin urmare Valéry e în fond un „fragmentarist”.

(„Jurnalul literar”, I, 46 din 12 noiembrie 1939)