CAP. XIV Despre birul și darurile ce dă Moldova Portii Otomane

Din vremele întru care s-au ivit armele turcești la țărmurile Dunărei și până în zilele lui Ștefan Voevod cel mare, și-au apărat Moldovenii tot cu vitejie slobozenia, neplecându-și grumajii sub jug strein, fără ca să înșele nici prin măguliri nici prin promisiuni mari, dară nici prin pilda megieșilor săi a Muntenilor.

Iară cum că Domnii Moldovei de multe ori au dat bani la Turci, precum arată hronicele Patriei noastre, nici noi nu ne dăm în lături; pentru că Domnii noștri cei înțălepți, când puteau să-și răscumpere cu bani strimtorările și nevoile lor, mai bucuroși își golea punga, decât să-și rănească țara și pe locuitori; urmând după pilda Senatului Veneției, cel slăvit pentru înțelepciunea ocârmuirei. Însă alt bir care să fi fost necontenit în toată vremea, nu a putut să li s-arunce lor de la nime, până după vremea lui Ștefan cel mare; căci atuncea fiul său Bogdan Chiorul, din porunca tatălui său după cum se zice, a închinat țara sa Turcilor, cu așezământ ca să le dea pe an câte 4 mii de galbeni, 40 de cai și 24 șoimi, însă nu bir, ci numai ca semn de închinăciune. Și când va merge însuși Împăratul la războiu, atuncia să trimeată și el la oastea turcească 4 mii de Moldoveni, ca să fie pentru deschisul drumurilor și pentru întocmirea podurilor; și această tocmeală cu așezământ a ținut mai un an ²³ pentru că Turcii fiind mulțumiți că au pus numai funia în capul boului Moldovenesc n-au cutezat s-o scurteze până ce l-au înblânzit.

Iară mai pe urmă după răscoala lui Ioan Armeanul fiind scurse de tot puterile Moldovenilor, au făcut Turcii început ca să ceară de la Petru Voevod Schiopul, următorul lui Ioan, câte 12 mii de galbeni ca un bir, sau haraciu și măcar că boierii s-au învoit la aceasta, iară Petru nu a voit să primiască, pentru ca să nu-și pricinuiască în urmă defăimare, c-a pricinuit el întâiu bir Moldovei; ci părăsindu-și scaunul, s-a dus la Ardeal la moșiile sale și în locul lui au pus Turcii pe Iancul Sasul, un om crud (hain) și tiran, Sardanapalul Moldovenilor, carele s-a primit și a învoit Turcilor toate cele ce cerea, numai ca să dobândească Domnia, căci el nu avea frică că-și va vătăma numele său cel bun; pentru că nici l-a avut vreodată.

Iară apoi mai în urmă după aceia, ispitindu-se Domnii de multe ori ca să-și lepede jugul și mai ales când se întâmpla și alte tulburări în țară, au găsit Turcii vreme cu prilej de au mai mărit birul acela, în cât acei 12 mii de galbeni, adică 30 de mii de lei s-au suit la 97 de mii și cinci sute de lei, care se plătesc acum la Visteria curții turcești.

Și pentru ridicarea banilor acestora, când nu sunt Turcii încurcați în războiu cu alte stăpâniri din Europa, trimit ei la Moldova pe tot anul, câte o slugă de taină de a Împăratului, cu nume de Hasne-Agasi. Acesta după ce sosește și intră în oraș cu mare pompă, numără banii aceia ai haraciului și-i dă iarăși în seama Domniei ca să-i trimeată la Țarigrad; și pentru această osteneală, i se dăruesc 11.250 lei și o blană de samur și altele; ori i se dau bani mai mulți, mai ales când se poruncește în scrisoarea Vizirului, sau când este știut, că acel Hasne-Agasi are mare trecere la Împăratul.

Și după ce plătesc Capuchihaialele Domnului, banii aceia la visteria împărătească; primesc scrisoare la mână de la Hasne-Agasi și o dau apoi lui Meden-Calfasi (mai marele băilor) și acesta le mai dă și altă scrisoare, întru care zice: „Că s-a plătit haraciul pentru tot anul acesta”. Și după aceia aduc ei hârtiile aceste două la Mectubci-Efendi, Logofătul cel întâiu al Vizirului, sau la Logofătul Vizirului cel de taină; și luând acesta scrisorile celorlalți le dă altă scrisoare de la sine, „precum că s-au plătit banii”.

Și mergând Capuchihaialele la Vizirul cu scrisoarea aceasta mai de pe urmă, îi îmbracă el cu câte un caftan și scrie atât Vizirul, cât și Tefterdarul, o scrisoare către Domn într-acest chip.

„(După titlu), banii cari aveți să plătiți pe tot anul s-au adus și s-au plătit drept deplin cu trimisul nostru Hasne-Agasi și prin Chihaialele tale, care ne-ncetat slujesc la Poarta Otomană, deci foarte bine; să fii preste măsură binecuvântat întru toate lucrurile tale și să-ți fie cu pace pânea întru tot prea luminatului nostru Împărat și Domnului nostru celui sfânt; eu te voiu vedea, urmează tot asemenea și de acum înainte, cheltuindu-ți la slujbele Împăratului toată puterea cu poala ridicată și să te înfricoșezi de a face rău sau a te împotrivi poruncilor ce ți se vor trimite, și umblă în credință cu picior statornic. Pace ție”. Osebit de haraciul acesta de peste an, pentru carele am arătat acum, mai dă Moldova încă și la Baeramul sau paștele turcesti ca un peșcheș Împăratului 8.750 de lei și două blane una de samur preț de 3.250 de lei și alta de râs; Validei Sultane adecă mumei Împăratului 7.500 de lei și o blană de râs; pentru ceară de făclii pentru curtea împărătească 9.000 lei; pentru seu de uns corăbiile cele de oaste 18.000 de lei; lui Chizlar-Agasi (mai mare peste fameni) 2.500 de lei și o blană de samur; Vizirului 7.500 de lei și o blană de mult preț, lui Chihaia 3.750 de lei și o blană de samur, Tefterdarului 500 lei și o blană de samur, lui Reis-Efendi 750 lei și o blană de samur. Celelalte daruri cari se împărțesc pe la slugile împăratului și ale Vizirului, postavuri, pânzuri de mătase și blane de samuri mai proaste cari se zic paicea pentru că sunt făcute din picioarele samurilor prea rare ori se coprind în bani mai puțin de 60.000 de lei.

Osebit de acestea când se face vre-un ră.zboi cu Leșii, sau cu Rușii, mai are țara datorie când poruncește Vizirul, să facă pod peste Dunăre, sau să dea cai pentru grajdul împărătesc sau pentru trăsurile tunurilor și să dea zaherea, însă cheltuiala acestora se scade din haraci.

La punerea Domnilor, nu se plătește totdeauna sumă potrivită, ci se hotărăște plata aceia, după lăcomia de bani a Vizirului și după ambiția candidatului adică a celui ce voește să ia domnia; măcar că obiceiul este ca să dea Împăratului 37.500 de lei, Validei Sultane 5.700, Vizirului 22.500, lui Chihaia 11.250, Tefterdarului 1.500, lui Reis-Efendi 750 de lei.

Darurile, ce se zic Bairam-peschiș, pentru celelalte slugi ale curții și boieri se sue la 60.000 de lei. Lui Sehimne-Agasi, carele aduce pe Domn în scaun, i se dă 10.000 de lei și prea de multe ori cuprind toate cheltuelile aceste încă și până la 300.000 de lei. Numai însă nu le dă Domnul de la camara sa, ci numai țara are datorie ca să le plătească pe toate.

Încă și înoirea sau întărirea Domnilor cere cheltuelile sale.

Aceasta este, ori cea mică, sau cea mare, precum am arătat mai sus, cea mică se face numai cu hiuchim ferman care se plătește numai cu 37.500 lei sau și mai puțin, mai ales când este Vizirul voitor de bine Domnului aceluia.

Iară înoirea cea mare, la care se înoește hrisovul Domniei, după trei ani ai stăpânirii, cere aseminea cheltuială ca și la punerea din nou a unui Domn.

Osebit de aceste când se trimite către Domn cu vreo poruncă, vreun Capigi-bașa sau altă slugă Împărătească, atuncea nici acela nu poate să rămâe ne dăruit.