CAP. XV Despre neamul boieresc din Moldova
Cela ce voiește a cerceta pentru ivirea neamului boieresc, nu are trebuință după pilda altor popoare, să crează iscodirile cele neadevărate și întunecoase. Căci Istoricii Grecești și Latinești carii de toți învățații lumii sunt cunoscuți a fi adevărați, ne arată lumina cea mai curată la pricina aceasta și eu nici nu cred că va tăgădui cineva că n-au fost ostași și cetățeni Romani popoarele acelea, pe care le-au răsădit Traian în Dacia, după ce a biruit el pe Craiul Decebal, risipind toată Împărăția Dacilor și când ne-ar lipsi și mărturiea aceasta, adecă: cum că Adrian după moartea lui Traian, dând barbarilor multe țări din Asia, numai pentru aceia s-a oprit pe sineși a nu părăsi și Daciea, pentru că se temea să nu surpe atâtea mii de Romani, ce locuia într-însa; atuncea cetitoriul cel știutor de întâmplările vremilor celor vechi, voind ca să se încredințeze pentru adevărul pricinei aceștia, îi va fi din destul ca să-și aducă aminte numai de obiceiul cel necontenit al Romanilor, după care le era lor oprit a nu primi pe niminea în vreun legion de nu va fi din politic și de neam.
Deci socotim că nu va mai fi de trebuință să facem vreo adeverință de mărturie împotriva lui Enea Silvie, care zice: că Moldova a fost numai un loc de ocrotire pentru Romanii cei isgoniți, pentru că nici odinioară mărturiea unui istoric carele a fost pe vremile acelea, nu poate să se socotească mai puțin decât închipuirile și presupunerile cele de sine ale altuea, carele a fost cu o mie de ani mai târziu.
Iară chipul cu care s-a sădit înainte și s-a ținut în Dacia vița Romană așa multe sute de ani, de la Traian, până în vremile noastre; nu ne este voea ca să-l descoperim așa pre larg ci numai singur adevărul acesta îl punem împotriva celor ce sunt cu îndoeală, adecă: limba Moldovenească care mai mult decât toate alte limbi se asemenează cu limba Romană, ne îndreptează la spița neamului nostru destul de luminat, încât nimenea nu poate să mai stea împotrivă cu nimic.
Însă noi cu toate acestea, tot nu îndrăznim a zice cu încredințare, cumcă neamurile boierești cele mai de frunte care sunt acum vestite în Moldova, a întrecut cu slava pre neamul acesta și mai înainte, supt stăpânirea Romanilor când locuia în Daciea; căci prefacerea pământului nostru ne este cunoscută îndestul și știm prea bine, că Dragoș descălecătorul Moldovei, n-a dat boierii mai mari celor ce avea nume de neam, ci acelor carii întrecea pe alții cu vitejia și cu credința, puindu-i în dregătoriile cele politice și în cele ostășești și mai știm încă, că ei prin satele cele ce era pustiite de năvălirile Tătarilor, au așezat țărani goniți de prin țara Leșască; și ori că punea numile sale satelor acelora, mai ales care erau făcute de dânșii; sau după cum se vede a fi mai adevărat, li se da lor satele ca un semn pentru că s-au boierit.
Și prea știut este, că în vremile cele mai dincoace, prin puterea turcească răsăpindu-să crăiea Serbilor și crăiea Bulgarilor, împreună și scaunul Grecilor căzând sub stăpânire streină, multe neamuri boierești din cele mai de frunte ale popoarelor acestora, s-au tras la Moldova ca la locul cel de obștie pentru scăpare de pe vremea aceea și prin purtările lor cele cu credință, au dobândit slavă și boierie.
Aseminea s-a întâmplat și cu vreo câteva neamuri boierești de ale Tătarilor, care, sau c-au căzut în robie prin răsboaele cele necontenite ce avea Schiții cu Moldovenii, sau și pentru neunirile care cumva se întâmpla între dânșii, se pleca de bună-voe Domnilor Moldovei și creștini făcându-se se punea la slujbele țării, atât la cele politice cât și la cele de oaste.
Însă după aceea mai ales în veacul cest trecut, începându-se a se trimete de la Țarigrad Domni în Moldova și aceștia până când era țarigradeni, își cumpăra robi Cerchezești și Avasești și după ce-i slujea pe dânșii robii aceștia multă vreme cu credință îi punea pe la dregătoriile curții Domnești și după aceea încă și în starea boierească.
Și Domnii au mai primit în slujbele boierești și vreo câteva neamuri Leșești, mai ales care era plecate asupra țării, dupre cum și din Moldoveni, mulți au primit boerii Leșești.
Într-acest chip, înmulțindu-se prea tare numărul boierilor, au socotit Domnii și au deosebit boieriile în trei stări. În stare cea dintâi au așezat pe aceia, carii sau că au fost puși însuși de Domni prin dregătoriile cele mai mari ale țării, sau că era născuți dintr-același neam, ei au asemenea protie înaintea celor mai mici ca și boierii cei mari în Rusia.
În starea a doua, sunt curtenii, sau oamenii cei din curte, carii au dobândit un sat și altul prin moștenire.
În starea a treia sunt Călărașii, carii pentru folosul moșiilor ce le sunt lor dăruite de Domni totdeauna merg la război cu cheltuiala lor.
Cei mai de pe urmă sunt rezeșii, cari se asemenează cu odnodvorții Rusești și n-au vecini, ci locuesc câte mulți în sate și își lucrează moșiile lor însuși ei, sau cu slugile ce le au năimite.
Neamurile boierilor pe cari le arată dintru început istoriea Moldovenească, sunt încă și până acum toate și este de minune, că nici un neam boieresc din cele vechi, nu s-au stins de tot fără numai singur neamul lui Vasilie Albanitul, Domnul Moldovei, carele era mai mult la număr decât toate celelalte; iar acum s-au stins de tot și măcar că oarecare neamuri au scăpătat la atâta sărăcie încât, din câte cinci mii de case ce avea mai fiecare supt stăpânire, deabia au rămas câte cu cinci, însă tot a rămas măcar neamul.
Deci noi voim ca să arătăm aicea neamurile acestea fiecarele pe numele lor și fiindcă toate sunt deopotrivă încât pentru vrednicie, pentru aceea le-am pus după rânduiala alfabetică, adecă:
Abazeștii
Arbureștii
Azanii
Arăpești
Bantoșeștii
Bașotești
Balșeștii, (două neamuri)
Bogdăneștii
Bouleștii
Buhușeștii
Burgheleștii
Buțurenii
Vârlăneștii
Ganeștii
Ghengeștii
Goenești
Darieștii
Doniceștii
Durăceștii sau Doneștii
Dragoșeștii
Joreștii
Zorileștii
Isaceștii
Cantacuzenii
Cantimirești
Carabașeștii
Carpeștii
Catargieștii
Clucereștii
Costăchești, sau Gavrilițeștii
Costineștii, Serbi
Crupențscheștii, Leși
Chiriaceștii
Micleștii
Mileștii
Mireștii
Mihuleștii
Movileștii
Moțoceștii
Murguleștii
Naculeștii
Niculeștii, Greci
Paladeștii, Grecii
Petralifii, Greci
Pilateștii,
Pisoscheștii Leși
Prăjeștii
Razii, Greci
Racovițeștii
Ropceneștii
Roseteștii, Greci Sturzeștii
Stăvăreștii
Stărceștii
Talpeștii
Tanschii
Totoeștii
Tudureștii, Greci
Turculețeștii
Tălăbeștii
Tămășeștii
Tăutuleștii
Urecheștii
Frăticeștii
Hinceștii
Hăbășeștii
Hăzareștii
Hrisorvergi
Țibăneștii
Țifeștii
Cerchezeștii, Cerchezi
Ciogoleștii
Șepteliceștii
Șipoteneștii
Șoldăneștii.
Moldovenii avea[u] mai înainte obiceiu care prin lungimea vremei, s-a fost făcut ea și o lege de nu da boierie oamenilor celor tineri, măcar de era și din neamul cel mai de frunte, până când nu își arăta ei credința la alte slujbe mai proaste și se făcea iscusiți prin deprinderi, pentru aceea boierii cei mai mici, își da pe copii lor îndată după ce trecea anii copilăriei, de slujea pe la boierii cei mari; însă nu-i punea la altă slujbă fără numai cât slujea la masă și avea privighere pentru stăpănul lor într-altă casă mai aproape și după ce -nvăța ei până -n trei ani, obiceiurile curții și năravuri împodobite, atuncea stăpânul lor îi punea înaintea Domnului și prin rugămintea lui îi așeza între slugile divanului celui mare și după un an îi schimba în divanul cel mic și de acolea în spătărie și după ce da vreunul acolea probe de cugete bune și de năravuri cinstite, încât putea să aibă cineva vreo nădejde, atuncea să primea între slugile cămării celei mari și mai trecând vreo câțiva ani, se făcea Postelnicel, prin rugămintea altor boieri, pentru că socotea lucru necinstit să vorbească însuși părinții cu Domnul pentru fii săi. De acești Postelnicei sunt 12 și toți poartă în mâini înaintea Domnului toege albe supțiri, de măsura statului lor.
Și după ce își arăta ei către Domnul și în slujba aceasta credința și iscusința sa, apoi îl punea și la alte dregătorii ale curții, încă și-n slujbile cele de taină; și așa după ce își petrecea tinerețile sale, îl ridica mai întâi în starea III-a a boieriei și mai pe urmă la starea cea dintâi, iară când cunoștea Domnul la vreunul o minte prea deosebită și înțeleaptă, atuncea în puțini ani putea să-l ridice la boieriea cea mai mare, măcar de ar fi fost și din starea cea mai proastă.
Însă în vremea de acum adăogându-se mândriea și sărăciea, socotesc boierii, că își vor necinsti starea lor, dacă vor sluji pre alți boieri mai mari; și fiindcă nici lăcomia cinstii nu le dă voe să trăească prostește, ci socotesc numai cu ce chipuri ar putea face prin mijlocirile rudeniilor sale ca să intre în rândul boierilor celor dinlăuntru ce se zic boiernași și să iasă deodată.
Și pentru că starea aceasta, este ca și o răsadniță a ocârmuirei, din care obicinuește a să plini numărul boierilor celor mari, pentru aceia nici se poate spune ce fel de neoameni ajung la cele mai înalte trepte ale boieriei, și aceasta este pricina pentrucare de multe ori se află între boierii cei mari oameni trufași, sumeți și mânioși; și nu numai fără de nici o știință pentru ocârmuirea trebilor obștiei ci încă cu totul fără de năravuri bune și fără de viețuire cinstită, la carii nimic nu se găsește vrednic de laudă, fără numai acel fel de bunătate, ce este la vreunul dăruită din fire, care n-are ajutor pe dinafară nici c-un fel de creștere.
La această întâmplare socotesc că nu va fi rău ca să povestesc, în ce chip dau Domnii boierii pe la boierii Moldovei. La sfârșitul lui Decemvrie ce este ziua înaintea praznicului sfântului Vasile, toți boierii din porunca Spătarului celui mare își lasă semnele boieriilor sale în spătărie; sau în postelnicie, a doua zi, adecă ziua cea dintâi a lunei lui Ianuarie, cu trei sau patru ceasuri mai înainte de răvărsarea zilii se adună la curte toți boierii, atât cei ce sunt în slujbă, cât și cei fără de slujbă și merg cu Domnul la biserică fără de semnele boieriei asemenea ca când ar fi scoși de prin dregătorii; și săvârșindu-să utrenea es din biserică și se întorc la curte și Domnul se așează în scaunul său în spătărie, iară boierii toți rămân stând afară în divanul cel mic, după aceea Domnul prin cămărașul cel de taină, chiamă la sineși pe Postelnicul cel mare, dacă voește să-l mai lase în dregătorie; iară dacă nu, apoi chiamă pe acela pe carele a socotit să-l pue în locul lui și intrând el înlăuntru, îi vorbește Domnul, făcându-i aducere aminte pentru slujbile care a făcut țării, însuși el sau părinții lui, arătându-i pricina pentru care voește să-l pue într-această dregătorie, sau să-l înoească întru dânsa și-l sfătuește să fie cu credință, dându-i bune făgăduinți și împreună lăudându-se; și spuindu-i ce are să urmeze; îi dă un toeag de argint, pe care luându-l el, sărută mâna Domnului și poala hainei lui; și pășind înapoi puțin, îl îmbracă Cămărașul cel mare cu un caftan.
Postelnicul cel mare primește întâi semnele dregătoriei, nu pentru că el se protimisește doară înaintea celorlalți, căci el este al cincilea după rând, precum am arătat mai sus; ci pentru că el are datorie să chieme înlăuntru pe ceilalți boieri, pentru aceea fiind el întărit desăvârșit, îndată chiamă înlăuntru, din porunca Domnului, pe acela pe care voește Domniea să-l cinstească cu dregătoriea Logofeției cei mari, acestuea după puțină sfătuire, îi dă Domnul un toeag aurit; iară Postelnicul cel mare îi pune caftan peste umere și luându-l cu blândețe de subsiori, îl apropie către Domn ca să-i sărute mâna și poala, asemenea slujbă face Postelnicul cel mare și celorlalți sfetnici și boierii de starea întâi.
Iară pe boierii de starea a doua, îi chiamă înlăuntru Postelnicul II-a și îi îmbracă cu caftan, iară pe cei din starea III-a, îi slujește la aceasta Postelnicul III-a, însă pe acești de pe urmă nu îi îmbracă cu caftan; ci din porunca Domnească se întăresc numai prin dregătoriile lor. Și după ce se isprăvește aceasta, merg toți cu Domnul iarăși înapoi la biserică, ca să asculte liturghia și boierii cei noi, se așează în biserică pe la locurile celor scoși din dregătorie, iară aceștia rămân în tinda bisericii, cu ceilalți boieri.
După săvârșirea liturghiei, chiamă Domnul la masă pe care voește el; iară mai de către seară, trimite dar fieștecăruia sfetnic și boier de starea I-a, câte două pahare de argint cari cuprind mai două oca.
Iară boierilor celor din starea II-a, fieștecăruia numai câte un pahar; și apoi toți le bea pline cu vin înaintea Domnului. Cucoanele boierilor celor mari, încă se dăruesc de către Doamnă, câte c-un pahar oareșce mai mic.
A doua zi iarăși se adună boierii la curte și mulțămesc Domnului pentru facerea de bine care i-a întâmpinat, aducându-i fieștecarele dar prin Postelnicul cel mare, câte un cal de mult preț, sau alt lucru frumos ce are, asemenea cinste arată și Doamnei, cucoanele boierilor întru aceiași zi în sala cea mare (Ginechion) adecă a haremului.
În cealaltă vreme a anului, prea rar obișnuesc Domnii să facă schimbare boierilor, măcar că nimic nu poate să-i împedice, ca ori și în care vreme când vor voi să schimbe pe boierii cei vechi și să pue pre alții noi. Însă pentru că s-au fost obișnuit ca să schimbe și să prefacă boieriile numai la începutul anului, pentru aceia poate că și ei urmând obiceiului celui vechiu, au ales pentru aceste țeremonii vremea aceia a anului, care obișnuiau și ceilalți Domni mai înainte de dânșii, a o socoti bună pentru treaba aceasta.
