CAP. XVI Despre ceilalți locuitori ai Moldovei

Eu nu cred că mai este altă țară de potriva Moldovei, intru care să se afle locuind așa multe feluri de noroade, căci osebit de Moldoveni, ai cărora moși s-au întors din Maramureș, mai locuesc întru dânsa și Grecii, Albaniți, Sârbi, Bulgari, Leși, Cazaci, Ruși, Unguri, Nemți, Armeni, Evrei și Tiganii cei plodoși.

Grecii, Albaniții, Sârbii și Bulgarii trăiesc întru dânsa slobozi și alții se îndeletnicesc cu neguțătoria, iar alții slujesc cu leafă la Domnie. Nemți, Leși și Cazacii sunt puțini și unii sunt ostași, eară alții slujesc în curte, însă din Leși s-au ridicat vreo câțiva și în starea boieriei. Iar Armenii sunt supuși ca și ceilalți neguțători și târgoveți și sunt prin orașele Moldovei și plătesc asemenea bir la Domnie și bisericile lor sunt ca și ale papistașilor și nici sunt mai mici nici mai puțin împodobite decât ale pravoslavnicilor și sunt slobozi de a-și păzi legea lor. Evreii încă sunt supuși și plătesc pre an mai mare bir decât cel de obște și cu alt nu se îndeletnicesc, decât numai cu neguțătoria și cu cârciumăritul și unde voesc acolo pot să-și facă sinagogă însă numai de lemn, eară de piatră n-au voe. Ruși și Ungurii totdeauna au fost țărani boierești ai Moldovei. Țiganii sunt împrăștieți prin toată Moldova și nici un boier nu este carele să nu aibă robi vreo câteva salașe de dânșii. Iară de unde și când a venit acest neam în Moldova, nici ei singuri nu știu și nici în hronicile noastre nu se găsește nimic pentru dânși, și toți vorbesc un grai amestecat cu multe cuvinte grecești și persienești și nimic alta nu lucrează decât meșteșugul zlătăriei și al ferăriei și asemenea sunt închipuiți ca și ceilalți țigani de prin alte țări, au asemenea năravuri ca și aceia; și faptele lor cele mai mari și semnele cele pentru deosebire, le este trândăvirea și furtișagul.

Se mai zăbovesc pentru neguțătorie și Turci mulți în Iași și prin alte târguri, însă nu le este slobod să-și cumpere moșii nici într-un loc, cu cât mai puțin măcar să-și facă casă la târg sau la vreun sat, sau să-și zidească moschee adecă casă de rugăciune, sau să-și facă la vedere rugăciunile și închinăciunile. Măcar că nici Poarta n-a silit ca să li se dea voe nici la unile de acestea și măcar de ar da Dumnezeu, ca să aibă pentru acest lucru tăcere deapururea.

Cei ce sunt adevărați Moldoveni, osebit de stările boierești, pentru care am pomenit mai sus, unii sunt târgoveți, eară alții țărani; târgoveții sunt aceia, carii se află cu locuința prin orașe și prin târguri, iară țăranii sunt aceia cari locuesc prin sate; cei de pe la târguri, nu sunt supuși nimărui fără numai Domniei la care își plătesc dăjdiile lor și se îndeletnicesc la toate lucrurile, iară neguțătorii sunt prea puțini din Moldoveni; pentru că Moldovanului din fire este născută mândriea, sau să zic mai bine lenea, căci ei ori ce neguțătorie, socotesc că este lucru de rușine, osebit numai de neguțătoria cu pâinea care o fac ei pe moșiile lor. Și eu socotesc, că aceasta este pricina cea mai mare, de se găsesc prea puțini din Moldoveni târgoveți bogați și căci este în țară necontenit lipsă de bani, măcar de și se trec preste hotar afară mai multe lucruri, decât cele ce se aduc în lăuntru, căci neguțătorii, cei streini, Turci, Jidovi, Armeni și Greci, carii se zic țeleni, au apucat în mâini toată neguțătoria Moldovei, din pricina lenevirei patrioților noștri și turme întregi de dobitoace mici și mari, pre care le cumpără din Moldova cu puțin preț, le duc pe la Stambul și pre la alte cetăți și acolo le vând cu preț îndoit și întreit. Însă fiindcă aceștia sunt cei mai bogați, nu au voie să fie cu moșii și cu case statorniciți în Moldova, pentru aceasta banii cei mai mulți se petrec afară din țară, iară preste Dunăre înapoi vin prea puțini și de abia sunt cu îndestulare pentru plătirea birului și ale altor cheltueli Turcești.

Țăranii nici nu sunt drepți Moldoveni, ci aceia cari se află țărani, se trag sau din Ruși, sau din Ardeleni cărora le zic Moldovenii Ungureni și adevărat că în veacul cel dintâi după descălecarea Moldovei, cu totul a împărțit Dragoș celor ce venise cu dânsul, toată țara cea nouă care a fost găsită golită de locuitori. Iară mai pre urmă văzând ei că nu este bine ca să lucreze și să muncească boieri la boieri, pentru că toți care era din neamul Romanilor se socoteau că sunt boieri și pentru că neamul acesta fiind deprins numai cu armele, se socotea a fi mai vrednic, decât a se pune tocma să lucreze pământul; pentru aceia următorii lui Dragoș, au fost siliți să-și caute cu învoeala Domnilor, prin alte țări de prin prejur și să-și aducă oamenii carii era deprinși cu munca și să-i așeze pre la moșiile lor.

Adevărul la pricina aceasta îl întărește singur numele țăranului, care se zice la Moldoveni vecin, pentru adeverință, precum că aceia au fost întâi țăranii, carii au fost siliți la această muncă de armele cele cu noroc ale Moldovenilor. Și pentru aceia în țara de sus, unde a început Dragoșești[i] a locui, sunt mai multe sate țărănești, iară în țara de jos, unde au locuit ei mai în urmă, nu sunt alți țărani, fără numai aceia, pre carii i-au cumpărat cu bani boierii de la cei din țara de sus și i-au pus pe la moșiile lor, sau aceia pre carii i-au cumpărat ei dintre răzeșii aceia, carii pentru sărăcie ș-au vândut moșiile lor cele părintești și i-au silit cu strâmbătate ca să primească jugul supunerei.

Pentru aceea când trage un boier pre vre unul ca să-l supue cu judecată, lesne se poate veadea din ce stare este, căci dacă poate jăluitorul să adevereze, cum că neamul său ar fi stăpânit vreo moșie, (măcar de au și pierdut-o apoi din pricina sărăciei, sau a vremilor celor turburate), sau că ar fi fost în ciata căIărașilor, sau a curtenilor, sau a aprozilor, atuncea îndată îl hotărăște judecata a fi slobod. Pentru că la slujbele acestea, nimenea nu poate să încapă, fără numai oamenii cei slobozi. Iară dacă n-are cu ce să adevereze aceasta, apoi unul ca acela rămâne subt stăpânirea boierului.

Cei ce au fost aduși din țara Leșească și au fost așezați în mijlocul Moldovei, ș-au uitat limba lor, pentru îndelungarea vremii și au deprins pe această Moldovenească. Iară Ungurii, pentru c-au rămas nesmintiți în legea lor cea papistășească, își țin împreună și limba lor, măcar că și pre această Moldovenească toți o înțeleg.

Acești țărani toți ori și din ce limbă ar fi, sunt foarte aspru asupriți, cu munca stăpânilor lor. Căci lucrul nu le este lor așezat cu hotărâre, ci numai singur în voia stăpânului stă câte zile să-i lucreze ei. Iară banii sau dobitoacele lor, nu poate el să le ieie cu sila și agonisindu-și țăranul cât de multă bogăție, stăpânul său nu poate să ieie nici o parte dintr-însa; iară luând-o el cu sila, atuncea judecata îl silește ca să i-o dea înapoi. Însă voind el să-i facă strâmbătate, îl bate atâta de mult, până când țăranul de bună voia sa îi dă ceeace cere el, iară ca să-l omoare, îl oprește legea și întâmplăndu-se cu vre un chip ca să-l omoare, atuncea nu numai că stăpânul acela să judecă la moarte, ci încă și femeia și copii celui ucis se slobod cu pace. Pentru că nici nu are putere asupra vieții sau a morții unui Moldovean, fără numai singură Domnia. Iară să vânză vreun boier pre țăranul său, are voie, însă nu afară din satul întru care s-a născut și dacă voește să-și vânză toată moșia împreună cu țăranii, i să dă voie.

Mărimea birului lor eate la voia Domniei și n-are nici nume, nici vreme hotărâtă și într-adevăr zic, că eu ași socoti pre țăranii Moldovenești, că sunt cei mai bicisnici decât toți locuitorii de sub soare, dacă împotriva voinței lor, nu i-ar scoate din sărăcie rodirea pământului și săcerișurile cele bogate. Căci ei sunt foarte leneși și trândavi pentru lucru, ară puțin, samănă puțin și totuși seceră mult și nu se nevoesc ca să-și agonisească cu munca, aceea ce ar putea ei să aibă, și se mulțumesc ca să adune în jătnițele lor, numai atâta cât socotesc că le va fi deajuns într-un an pentru hrana lor, sau până la pâinea cea nouă, dupre cum obișnuesc să și zică. Pentru aceea când se întâmplă vreun an neroditor, sau când îi împedică de la seceriș vreo năpădire a protivnicilor, sunt în primejdie să moară de foame, și dacă au vreo vacă sau două, socotesc că le este destul pentru hrana lor și a copiilor, pentru că unele dintre dânsele dau pe zi câte 40 sau cel mai puțin 24 oca ³² de lapte și dacă are unul 20 de stupi prea lesne poate din venitul lor să-și plătească birul pe tot anul. Căci când este și timpul dupre pofta prisăcarilor, atuncea fiește care stup dă pre an câte șeapte roi. Apoi socotește, că la retezat din toți se scoate câte două sau și mai multe oca de miere și ocaua se vinde câte o rublă.

Cei ce locuesc la munte, au oi, miere și poame cu îndestulare și cei de la câmp au pâine, boi și cai. Iară la cei ce sunt megieși cu Tatarii, le merge mai rău decât la toți. Căci Tătarii nu numai că fură de la dânșii toate cele ce pot să apuce, ci cu chip că merg cu războiu asupra Leșilor, răzbat în Moldova și fac prăzile cele mai mari, prind pre toți locuitorii de prin sate și ducându-i cu dânșii, îi vând la Țarigrad cu chip că sunt Ruși, măcar că acest fel de năpădire de mult s-a oprit de multe ori prin poruncile împărătești, însă la aceasta cine poate să se păzească așa bine, de șeretlicurile Tătarilor? Și pre cei ce îi duce întâmplarea la Țarigrad sunt mai norociți; căci acolo dacă găsesc Capuchihaielile Domniei, pre vreun Moldovan robit, unde îl găsesc de acolo îl iau fără de plată și îl slobozesc cu pace.

Cele ce am pomenit mai sus pentru țăranii Moldovei, numai cu locuitorii din trei ținuturi nu se urmează asemenea. Căci ei măcar că nu sunt din starea boierească, însă nu sunt supuși nici la un boier și sunt de sine ca o republică, adecă cel dintâiu este: Câmpul lung în ținutul Sucevei și este ocolit cu cele mai înalte vârfuri de munți și sunt într-însul ca vreo cincisprezece sate și fieștecare au obiceiuri și judecăți ale lor deosebite. Uneori primesc și de la Domnie doi Vornici, însă de multe ori îi și gonesc afară din ținut, când întărâtă cugetele locuitorilor asupra lor și se lasă în nădejdea cetăților ce au făcute din fire. Ei nu pricep lucrul pământului, pentru că nici au țarini prin munții lor, ci tot lucrul lor este numai păstoriea oilor și împreună plătesc și ei bir pre tot anul, însă nu atâta cât li se cere lor de la Domnie, ci numai cât făgăduesc ei Domnilor la intrarea în scaun și așezământul acesta totdeauna îl înoesc ei prin trimișii lor, când se pune stăpânitor nou în Moldova și când voește vre un Domn să urmeze mai aspru cu dânșii și să le arunce alte sarcini noui, atuncea ei nu stau îndelung la tocmeală, ci cu toții nu voesc să le primească și fug prin părțile cele nerăsbătute ale munților. Pentru aceasta și Domnii, nici odată n-au cerut de la dânșii mai mult, fără numai atâta cât s-au îndatorit să dee.

Uneori prin îndemnările unor capete răscolnice, au eșit ei de supt stăpânirea Domnilor și s-au dat supt paza Leșilor, care întâmplare a și dat pricină unora din istoricii Leșești, de au zis, că Moldova a plătit dajdie la Leși.

Însă aceasta este știut de fiește carele: că Moldova mai înainte până a nu cădea supt stăpânirea turcească, avea așezământ de pace cu Leșii, după cum mărturisește însuși vlădica Piazițius, măcar că-i stă împotrivă Dlugoș, Sarnițius și Oricovius. Iară după aceea începând a plăti haraciu la Turci, nici n-au avut Leșii gând ca să o silească să fie supt ascultarea lor, ci mai ales unii din Craii lor umbla să le dea ajutor, ca să se pue iarăși în slobozenia ce avea mai înainte.

Al doilea republică mai mică, este Vrancea în ținutul Putnei, la hotarul țărei Românești din toate părțile încunjurat cu munți strașnici și sunt întru dânsul 12 sate cu două mii de case și nici locuitorii aceștia n-au știință pentru plugărit. Pentru că și ei se îndeletnicesc cu păstoriea oilor, ca și Câmpulungenii, și plătesc pre an la Domnie o dajdie știută și hotărîtă și se țin cu legile sau obiceiurile lor iară porunci și judecători de la Domnie nu primesc.

Al treilea, este Tigheciul, în ținutul Fălciilor adică un codru ce este despre hotarul Tătarilor de Bugeag și este pieptul Moldovei cel mai tare între Prut și între Basarabia. Locuitorii plătesc la Domnie pre tot anul o dajdie mică și sunt toți călăreți și mai nainte era ei la număr opt mii de oameni, iară acum deabia sunt două mii pentru oaste și întrec cu vitejiea pre toți ceilalți Moldoveni, încât se obișnuește a se zice pentru dânșii acest proverb „Cinci Tătari de Crăm, plătesc mai mult decât zece de Bugeag și cinci Moldoveni, biruesc pre zece Tătari de Crăm. lară cinci Codreni adecă, Tigheceni, bat pre zece Moldoveni”. Pentru dânșii am vorbit mai mult la partea întâea.