Capul II

Arată-să pricina spre îndemnarea continuațiii Hronicului

Pierdut aș fi fost (omenite cititoriule) toată nédejdea și denainte împotrivnicilor și sabiia din driapta și scutul din stinga aș fi scăpat; și așé, precum să dzice cuvântul și ostenința și undelemnul în zădar aș fi fost cheltuit, și mai mult cursul Hronicului înainte a duce, de tot aș fi rămas, de n-aș fi fost, după multă trudă și sfărmare de cap aflat, precum pentru lucrurile Dachiii noastre de au și tăcut unii, iar nu toți istoricii condéile ș-au frânt: nici tăcérea celor mai vechi așé de tot museele, cămările unde stau la citială sau la învățătură, celor mai noi a închide au putut, cât vechimea vremilor și mulțimea annilor stăpânitoarea științii și întruducătoarea uitării, așé de tot și peste tot să să poată face. 303 317: Noi dzicem istorici, însă nu noi a veaculu nostru, ce noi a veacului după cei vechi scriitori, carii macar că nu după puține a soarelui învârtejiri, ca dintr-un greu somn deșteptându-să și ca prin odihnă lucrurile mai marilor săi în mente aducându-și, cu slove a le însămna și celor mai pre urmă viitori, ca pre o materie gata în palmă-le puind, spre tocmirea, orânduiala și aștérnerea lor a-i îndemna și a-i învăța au început. Și aceștia de ciia din céle puține și amelițate însămnări, istoriile vremilor trecute ca dintrun adânc întunéric la lumină și la prăvala lumii li-au scos și li-au arătat. Că precum cineva când află vreo parte de sferă sau de cerc de fier sau de lemn, de pe încujbătura carea véde în parte cea aflată, pre lesne poate giudeca cât să fie fost sfera sau cercul, când au fost tot și întreg. Într-acesta chip Omir, domnul poeticilor, din puține însămnări a altora, prin stâlpi, prin marmuri și prin moși în moși pomeniri, după 200 de ani, toată și întriagă istoria Troadei și războiul a tuturor grecilor la dânsa au scris și la un loc culegând-o, la știința oamenilor au scos-o; din céle, adică puține știute și cunoscute arătând și cu tari argumenturi dovedind, ce au trebuit cei vechi să dzică și n-au dzis, ce au trebut să scrie și n-au scris. Așé Irodot, întăiul istoricilor, după mie și sute de ani istoriia sa au scris; și trăind, el cu 444 de ani mai înainte de Domnul Hristos, pomenéște și de facerea Turnului Vavilonului. Așé și istoria împărățiii persilor și lucrurile ellinilor, cu multe sute de ani mai înainte de dânsul făcute, șăruind. Părintele istoriii s-au numit, nu doară că toată istoriia sa din crierii săi au născut-o, ce că ce de atâta vréme înainte împrăștiiată și netocmită, prin puține însămnări (precum mai sus dzisem) și pomeniri tăvălindu-să, la orânduială și știința tuturor o au adus. Așé Thuchidid, carele al doilé după Irodot istoria ellinilor săi au scris, așé alalți vechi și elenéști scriitori, lucrurile cu sute și mii de ani înainte din istoriile sale încep. Așé Xenofont, așé Dionisie Alecarnisău, așé Pavsanie, așé Cfintius Curțius, carele au trăit 48 de ani după nașterea Domnului Hristos, au scris istoriia lui Alexandru Marele 304 318: 319: Machedon, a căruia împărăție și fapte au stătut mai înainte de Cfintus Curțius cu 360 ani. Așé Plutarh, după 400 ani, au scris de lucrurile lui Filip și a lui Alexandru. Să nu pomenim aicea pre Moisii, marele proroc și hatman nărodului izrailtean, carele cu suflarea Duhului Sfânt scrie istoriia facerii lumii, carele au fost mai înainte de dânsul cu multe vacuri. Ce să pomenim pre Iosif și Filon, carii iudei fiind și în limba eliniască, pre la anii după nașterea Domnului Hrisrtos 60 și 70 pănă la 90, istoriile sale au scris, și mai ales Iosif, carele au alcătuit carte de véchimea lucrurilor iudeești de la începutul neamului său pănă la vrémea lor, istoriia de atâtea mii și sute de ani, din puține fântânele istoriii sfinte, în mari ape și râuri prefăcănd-o. Așé Titus Livius, carele au trăit pănă la anul după nașterea Domnului Hristos, al noaăsprădzécelea, au scris istoriia romanilor și lucrurile mai denainte de dânsul o mie și mai bine de ani. Așé toți alalți luând, și cu puținéle semne îndămânându-să, istoriile sale au șăruit și la cel cădzut a lor stat și chip li-au adus. Acestora dară și noi a ne uita de vom îndrăzni, ce spaimă și ce rușine ne va timpina și macar că cu întriagă a inimii știință dzicem, că nu doară cinstea și lauda a pomeniților istorici pretendeluim vom să cérem, (că aceasta de am și gândi nespălată pata feații noastre am pune), ce ca moimâța lucrurile omenești uimind, după slabe puterile noastre, ne vom nevoi, ca din însămnările și toanele unor mai pre urmă istorici, la ivală și la arătare să scoatem, ce au lipsit în cei vechi și ce au trebuit să nu lipsască, adecă célea ce istoricii cei mai vechi, sau cu condeiul liau trecut sau de nu li-au trecut,cu răutatea vremilor ni-au pierit, sau de sint și de față, ce sint puținéle și amelățături numai, pre larg și mai curat să le aședzăm; precum pofta adeverinții și a iubitorilor de știință adevărată poftéște să le dovedim, precum cestea, ce cât de târdziu și de nou să dzic, altele să nu fie fără 305 Anastasie Marțelin și Zonaras, Cartea 14, Cap. 2 Leat 499 320: Calviz, în Hronologhie la acesta an. Patavie, în Sămăluirea vremilor, Partea 1, Cartea 7 numai iarăși acélea ce în vremile lor adevărat au fost și s-au lucrat. Și dzisele cestor mai de pre urmă nu scornituri de crieri (nu de Dumnădzău acestea în capul vreunui istoric de adeverință iubitoriu să încapă), nici povestiri plăzmuite, ce célea ce cu condeiul atuncea trecute, acmu din închisoarea uitării izbăvindusă, la lumina pomenirii să vie, precum cursul Hronicului pre la locurile și vremile sale, înainte privélii și giudecății cititoriului le va pune și le va arăta.