Capul I
Dovedéște-să traiul romanilor în Dachia de la începutul împărățiii lui Constantin
Marele pănă la pieirea lui Lichinie Constantin Hlorus, tatăl marelui Constantin (precum mai denainte am pomenit) la leat 306 murind în Britania, slujitorii toți, cu o inimă au ridicat la împărăție pre fiiul său, din Eleni, împărăteasa cea dintăi, Constantin, fiind la vârsta ca de 32 de ani; avut-au întăi soție la împărăție pre Maxentie, ficiorul lui Erculie; ce întrând între dânșii zarvă, au vinit la arme. Constantin, mai puțină oaste decât Maxentie având, s-au întors a cére agiutoriu de la Cel de Sus, pentru carea, pre amiadzidzi înainte și privala a toată oaste, i s-au arătat cruce pe ceriu luminoasă foarte, împregiurul ei aiavea însămnănd: IN HOC VINCES: „Într-acesta vii birui”. Și puind sămnul crucii în stiaguri, cu doaă slove ellinești: χρ, carile însămna: Hristos, în trii rânduri pre nepriiatin au biruit. Apoi au luat de soție pe Lichinie. Ce Maximin, carile cu oștile la Asia vrând decât Constantin și decât Lichinie mai mare și mai de-a firea să să aréte, s-au sculat cu oaste ș-au întrat neprietenéște; împotriva lui au mărs Lichinie și în câteva rânduri biruindu-l a u fu git l a T arsu s ș i a co lo au murit, după ce fusése 4 ani chesar, și 3 avgust; murit-au la anul 313. 236 Zosim, Cartea 2. Idatie 238: Leat 316 Zosim, Cartea 2. Anonim și Evsevie, în Viața lui Constantin Leat 321 Zosim, Cartea 2 Leat 324 Pe această vréme, precum Dachia să fie fost de romani lăcuită și ținută, tot prepusul să rădică din istoriia ce scriu toți istoricii vremilor acelora. Scris-au și trăit-au pe vrémile lui Constantin Marele: Lampiridie, Sparțian, Capitolin, Vopiscus, Minuție Felix și alții: Ce mai ales decât toți arată Zosim, Carte 2, a căruia cuvinte aducem: „Că Lichinie, biruind pe Maximin, toate țărâle singur stăpâniia, Constantin șie dreaptă parte cerșind, Lichinie acesta să facă ca un om strâmb au tăgăduit. Pentru care lucru au stătut mare gâlceavă între amândoi; pănă mai pre urmă, cu armele parte vrând să-și facă, s-au apucat de bătaie. Ce Constantin, fiind biruitoriu asupra lui Lichinie și Lichinie, de toată nedejde scăpându-să, au trimis soli de pace la Constantin, carea pace blândéțea lui Constantin pre lesne priimind-o s-au tocmit, împărățiia într-acesta chip împărțindu-și: Lichinie să ție Răzsăritul cu Thrachia, Asia și Eghiptul, iară Constantin Apusul, cu Dalmația, Machedonia, Misia și Dachia.” Caute aicea ci[ti]toriul și giudece; iară noi mai mult ceva nu vom dzice, ce cursul istoriii înainte va grăi și va dovedi pentru noi. La leat 316, Constantin niște gotthi sau, precum alții dzic, sarmati, carii prin părțile Panoniii de sus întrând și câtăva stricare făcând, tare i-au bătuit și de pre acéle locuri tot i-au gonit. Așijderea la anul 321 (același Zosim mărturisind) sarmatii de iznoavă spre părțile Thrachii cu prădzile lovind, Constantin întăi cu războiu i-au biruit. Apoi, după dânșii în goană luându-să, departe peste Dunăre i-au gonit; unde agiungându-i, de iznoavă războiu li-au dat, iarăși i-au înfrânt și de tot i-au răzsipit, în care fugă și domnul sarmatilor Raosmod au pierit. Lichinie, cumnatul lui Constantin (căci precum din Zonoras am și mai pomenit, ținea pre Constanția, sora lui Constantin), pizmă ascunsă demult în pânteci-i dospind, în anul 324, puind pricină că Constantin, gonind pre sarmati, au fost călcat cu oștile în hotarăle lui, iarăși cu oaste și cu nedreaptă neprietenie s-au sculat; ce iarăși biruit fiind, de-abiia au scăpat singur la Vizantie. Acolo de iznoavă multă oaste peste samă strângând, și pe mare și pe uscat, mult mai tare decât întăi fu vincit; într237 Leat 325 239: Sinodul din Nichea Leat 327 Chedrinos, la acestași an Orosie, Cartea 7, Cap. 28 amândoaă războaiele dzic să-i fie pierit 134 000 de oamei. După atâte răutăți ce siliia Lichinie să facă lui Constantin și după atâte biruință, sora lui Constantin, Constanția, la mijloc cădzind, iarăși au făcut pace cu dânsul, însă din împărăție scoțindu-l, l-au trimis la Thessalonica, acolo să trăiască în pace. Ce la anul 325, Lichinie iarăși vicleșug începând să aștiarnă s-au oblicit; deci trimițind Constantin acolo, l-au omorât. Aicea sfârșitul războaielor și răzscoalelor de casă puindu-să, Constantin precum de ai săi, așé de a creștinătății, de toți neprietenii izbăvindu-să, aiiavea de ciia slobodzenie legii creștinești au dat, și într-acestași an, la sinodul de la Nichea (pentru carele mai denainte să să strângă poroncisă), s-au dus unde eriasa lui Arie (carelé blăstăma precum Fiiul să fie fapta și mai pre urmă decât Părintele și făcut în vréme iară nu născut mai denainte de toți vecii) dovedindu-să, orthodoxia s-au adeverit și simvolul, mărturisirea credinții, cu darul Duhului Sfânt, prin socoteala și învățătura a 318 părinți s-au legat, leat 325.
