Capul II

Dovedéște-să traiul romanilor în Dachia pănă când Constantin au împărțit împărățiia în patru părți

În cursul annilor 327, care an era a împărățiii lui Constantin Marele al 22, însămniadză Chedrinos, credincios istoric, precum Constantin Marile, cu mari și gréle oști s-au dus asupra sarmatilor și a gotthilor și cu mare biruință bătându-i, i-au făcut de tot robi. Orosie, Carte 7, Cap. 28, scrie, precum Constantin Marele pre putincioasă neamurile gotthilor, în locurile céle mai dinluntru a varvarilor, adecă în țara sarmatilor, de tot i-au prăpădit, și puțin mai gios scrie, precum între gotthi și între vandali, pre locurile ghepidilor la apa Marisia (aciasta-[i] Maramorășul), multă vréme să fie stătut vrăjmaș războiu, ce pănă mai pre urmă nărocul 238 240: Sarniție, Cartea 4, capul de pre urmă Leat 329 Zosim, Cartea 2. Chedrinos, în Compendium. Zonoras, Cartea 13, Cap. 2 241: biruinții au stătut despre parte gotthilor, cu care tâmplare sfărâmându-să vandalii, câți au scăpat dintr-înșii, să fie trecut în Panonie, pre care țară le-o dedésă Constantin; și acolo de ciia au lăcuit vandalii pănă la vrémile lui Arcadie și a lui Honorie, adecă ani 130. Apoi fiind chemați de magistrul oștilor lui Honorie în Gallia, de acolo, au trecut la Ispanie. Ca aceasteși mărturiséște și împotrivnicul neamului românesc Sarniție, Carte 4, Cap. 1 și Carte 3, Cap. cel de pe urmă, scrie. De la Constantin, dzice, Marile, pănă la Valentinian, drumul cel bătut al sarmatilor (pre carile léșii șleah îl chiamă), pe deasupra Pannoniii au fost și au fost trecând spre Dunăre peste apa Sola, Vag și Raba; și la Carte 4, Cap. 5, de la toți de obște istorici, prin toate vacurile, cinci stări sau aședzări să însămneadză; întăi la Balta Meotis și la Munții Sarmatici; a doa, în Thrachia; a triia în Panonie; a patra în Italie; a cincea în Ispanie, adecă după ce i-au gonit din Italia Velisar și Narsitis hadânbul, hatmanii lui Iustinian (și acestași puțin mai gios) și macar că acele leghioane de la Italia pre carile Traian odânăoară în Dachia le adusése, iară Avrelian mai pre urmă târdziu iarăși le întorsése: însă carii grijea casii purta, și slobodzenii carii de pământ să apucasă, acoloși (în Dachia) au rămas, carii cu limba cea lătinească au stricat cea slovenească, cu carea românii și pănă astădzi să slujesc. Și aceasta, nu puțin argument și dovadă iaste, precum romanii în Dachia, bine lăcuit să fie fost de vréme ce nebiruite armele lui Constantin pre nepriiatinii și varvarii carii era mai dincolo de Dachia suppuși și biruiți ținea; ce tot mai înainte să mérgem. La anul 329, scrie Zosim, bun istoric, însă mare nepriiatin lui Constantin, precum Constantin, pentru ca să nu vadză cu ceva mai gios decât Traian a fi, precum cea bună socoteală arată, părțile Dachiiii și alte locuri carile de pe ceasta parte de Dunăre având nevoie și împiedecare a trécerea încoace și încolo apă mare și lată ca acéia, ca mai pre lesne să fie obștirea țărâlor una cu alta, au zidit pod peste Dunăre. Iară unde și în ce loc să fie fost zidit acel pod, pre cât a noastră nevoință a să întinde au putut, la istorici afla n-am putut; fără cât 239 Leat 330 Evsevie, în Viața lui Constantin, Cartea 7, Cap. 47. Zosim, Cartea 2. Nichifor, Cartea 8, Cap. 26. Suida, la acest nume. Iernonim, la acestaș an. Isocrat, Cartea 1, Cap. 16. Zonaas, Cartea 13, Cap. 3 242: din pomenirea moșilor audzim, precum unde acmu iaste Oblucița (căriia turcii îi dzic Isaccea) să să fie chemat vadul Dunării, carea nu că doară pre acolo Dunărea în vad să fie avut trecătoare, ce pentru căci acolo pod fiind, să chema vad, de unde și acmu la vad la Obluciță a dzice s-au obiciuit din bătrâni; încă și în cântecele prostești, pe la Domnia lui Pătru Vodă, valul Obliciții să pomenește. Ce Dunărea precum alt féliu de vad prin apă trecătoare să nu fie având, toată lumea știe; de care lucru la oarecare socoteală nu departe de adevăr să poate pune că acel nume ce să dzice vadul Dunării să fie fost odată pod stătătoriu, iară după stricarea podului să-i fie rămas numai numele vadului și pănă astădzi; însă pentru acesta noi deplin neadeverind lăsăm socoteală la cititoriu. Anul 330, Constantin Marele au săvârșit cetatea Țarigradului și de pre numele său au numit-o Constantinopolis, cetatea lui Constantin și Roma noaă; și în 10 sau, precum alții vor, în 11 a lui mai, au sfințit-o, închinând-o Preacuratei de Dumnădzău Născătoarei și pururea Ficioarei Mariii și împodobind-o cu toate podoabele. Întăi de toate a zidit besérica în numele păcii, adică a Domnului și păcii noastre Hristos; Zonoras însămneadză anul de la zidirea lumii 5738, mai 11; și Valentie mathimaticul să fie dzis precum va să stea Țarigradul 696 de ani; ce au greșit.