Capul IV

Arată-să patru pricini pentru ce s-au numărat acéste țări și s-au însămnat despărțirea împărățiii

Acéstea carile mai sus am pomenit patru pricini au fost carile ni-au îndemnat să punem pe cititoriul nostru cu citeala lor la osteneală. Pricina întăi iaste pentru ca să să cunoască câtă de lungă, lată și puternică era împărățiia romanilor pe vrémea marelui Constantin; și așé de puternic el fiind și peste tot stpânitoriu, nu să poate socoti pricină pentru carea în Dachia noastră cei de demult de moșie romani a lăcui și a trăi să nu fie putut. Pricina a doa iaste pentru ca să să cunoască Dachia noastră, precum s-au dzis mai sus, că au fost în numărul provințiilor romanilor; iară nu lepădată și părăsită, precum s-au pomenit din Vopiscus și dintr-alți istorici; ce de s-au și mutat atuncea oarece sau câțiva romani dintr-însa în Misia, iarăși și fără zăbavă la locul lor s-au întors. A triia pricină iaste pentru ca să știe cititoriul că Constantin Marele, nu numai cu oștenească înțelepciune plin și deplin fiind, 242 245: ce încă și cu cea dumnădzăiască agiutorit și luminat, înluntrurile și denafarăle împărățiii cu bună socoteală și stăpânitoare aședzare au orânduit. Deci crăiile ce despărția și supt hatmani oblăduitori le dispunea, după numărul slujitorilor, mulțimea lăcuitorilor și puterile armelor, în mari și mici le împărțiia; iară nu după numărul țărâlor sau lățimé pământului. Adecă unde era oaste de mai puțini slujitori, mai întemeiați lăcuitori și mai rare cetăți, acolo mai multe provinții au orânduit să fie ascultătoare de oblăduitoriu; iară unde era oaste și mai cu puțini slujitori, însă cu mai întemeiați lăcuitori și mai tari cetăți, mai puține țări le da; carile macar că cu cuprinderea locurilor mai mici și mai strâmpte era, însă cu mulțimea lăcuitorilor și vârtutea oșténilor și desimé cetăților, cu céle mari, largi, lungi și late cu putérea deopotrivă viniia, căci amintrelea nici orânduiala s-ar fi socotit bună, nici toate stăpânirile, fietecarea șie ș-ar fi fost destulă, și așé împărățiia într-o parte ar fi fost mai tare, iară într-alta mai slabă, carea lucru în mintea și înțelepciunea lui Constantin loc nu avea, de vréme ce socoteala lui era că fietecare parte de împărăția tocma cu alta să fie și acéleași puteri împotriva nepriiati[ni]lor ce vor naște să aibă. Iară de s-ar fi măsurat putérea părții împărățiii după numărul țărâlor, Thrachia, în carea scaunul pusése, ar fi fost mai slabă și mai gios în putére decât toate, căci mai mult de doaă provinții, adecă Machedonie și Dachia, nu li-au orânduit, pentru care lucru, ca un împărat ce știia și ispitite avea toate puterile a tuturor părților împărățiii, ales-au și socotit-au precum scaunul împărățiii în Thrachia fiind, Machedonia și Dachia destule să fie și în putérea oștilor atocma cu alalte să vie, de unde fietecare cât de puțină sărătură având la crieri, pre lesne poate cunoaște cât de mulți și de harnici lăcuitori și sluijitori pre acea vréme, precum în Thrachia Machedonia, așé în Dachia noastră să fie fost, carii nu numai cu alte părți deopotrivă și de o putere, ce încă pentru cinstea și mai tare paza scaunului, acmu de curând înfipt și mai deasupra să fie covârșit. 243 Pricina 4 246: Leat 332 Ieronim și Idaie, în Hronic. Anonim, la Petavie și Sigon A patra pricină iaste pentru că cititoriul să să înștiințédză că după aceasta a marelui Constantin orânduială, unde de acmu înainte să va tâmpla pomenirea oștilor Thrachiii sau a machedonénilor, într-acélea să cuprind și a Dachiii, căci, precum am dzis, Dachia iaste orânduită supt Thrachia, împreună cu Machedonia (în carea să cuprinde și Misia, macar că nu să pomenéște între provinții, fiind în mijlocul celor mai mari) și a tustréle acestora, tot un hatman și un purtătoriu s-au orânduit, adică, precum am dzice noi, oștile gioséne sau de țara de gios, în carile macar că anume n-am pomeni codrénii, fălciianii, lăpușnénii, orheianii i proci; însă acéstea toate supt un nume și supt un purtătoriu să înțăleg, precum mai denainte au fost supt vornicul de țara de gios, iară acmu supt sardariul, caréle iaste supt hatmanul. Acmu destul într-acestea zăbăvindu-ne, iarăși la cursul Hronicului să vinim.