Capul IX

Arată-să traiul romanilor în Dachia de la Iulian Paravat pănă la Valentinian și Valens

Iulian Paravat, nepot de frate lui Constantin Marele, bine născut, bine crescut și bine în școalele Athinii învățat, rău om, rău credincios, rău idolatru au ieșit. Acesta înțelegând de moarte lui Constantie, într-același an, în 11 a lui dechemvrie, la Țarigrad viind, singur au stătut la împărăție. Întăiași dată peste trupul și firea lupului piialea oaii îmbrăcând, chivernisitoriu împărățiii și păzitoriu orthodoxiii au vrut să să aréte, pentru carea îndată au trimis și pe toți episcopii ce-i făcuse Constantie surguni, precum pre cei pravoslavnici așé pre cei eretici i-au chemat la sine și-i sfătuia să să împace, dzicându-le: „Ascultați-mă, pre carile l-au ascultat alemanii și franții,” și după acéia i-au slobodzit să margă cineși la eparhia sa. Ce după cum să dzice prost cuvântul, lupul puțină carte învață și în locul slovélor véde cum întră mieii în pădure, așé Iulian întăi în légea creștiniască învățat la școalele Athinii împreună cu Sfântul Vasilie Marele și cu Grigorie Theologul ucenic fiind, ca câinile la borâtura sa s-au întors și leat 360, sau precum Ricțiolul în hronicul mare însămneadză 361, ușile capiștilor idolești au deșchis și singur spurcatelor idolești slujitoriu arhiereu mare s-au făcut (sint unii din scriitori carii la acest an dzic să fie murit Constantie, iară alții la leat 361, pentru carea precum de anii împărățiii așé de a vieții lui între sine nu să potrivăsc). În vrémile acestui nici și de pomenit de lége călcător, în părțile Dachiii cevași să să fie lucrat, istoricii nu pomenésc. Iară puține vrednice de știință, pentru dânsul și pentru lucrurile lui spurcate, în grația cititoriului român a pomeni nu ne vom lenevi. Întăi au oprit să nu învéțe creștinii nici o știință, nici limba ellinească. 2. Creștinii îi numiia galliliiani și pre Hristos, gallilean. 3. Toți vrăjitorii și descântătorii pre lângă sine strigând, cinstile céle mai mari le da. 4. Pre creștini nu vrea să-i muncească pentru lége, dzicând că creștinii socotind de cinste a le fi moartea pentru numele lui Hristos, nici acéia cinste nu trebuie să dobândescă, pentru acéia cu alte măguliri și amăgituri vrea să-i tragă la idolatrie. 5. Pentru ca rău și necinstea creștinilor să facă, au dat voie jidovilor să-și facă besérica Ierusalimului, ce din fundamenturi ieșind pară, nu numai lucrul ce făcusă au stricat, ce și ciniile meșterilor au topit și pre jidovi, carii asupra lucrului sta, în cenușă i-au întors. 6. Din rămășița materiii care rămăsése nearsă, au poroncit să facă acolo un theatru, adecă un loc înalt pentru privala, unde s-au giuruit că după ce va vini din războiul persilor să dea pre creștini jidovilor să-i sfărâme; și încă mai giuruia, singele creștinilor să-l vérse înainte bodzilor, iară în locul beséricilor să puie bodzul Afroditii, de s-a întoarce biruitoriu. 7. Scris-au la Arsachis craiul armenilor, caréle era creștin, să-i fie într-agiutori cu oaste împotriva persilor, iară amentrele făcând, să știe că dumnădzăul căruia să închină cevași nu-i va putea folosi. 8. Vrând pentru numele Domnului Hristos să râdză, au scris la Livanie sofistul și dascălul șcólelor în Antiohiia, dzicând: „Oare ce lucriadză ficiorul teslariului?” Livanie, fiind creștin orthodox, i-au răspuns: „Aceștii lumi și a toată săzdanie lucrătoriul Dumnădzău, pre carile tu batgiocurind, ficiorul teslariului îl faci; lucriadză loc pentru Iulian”. Care cuvânt au fost ca o prorocire adevărată, că leat 363, după ce au scris 7 cărți mari împotriva Evangheliii și a Domnului Hristos, cu mare mândrie și cu multă oaste au purces asupra persilor; și dintăi îi mergea cu sporiu și multe cetăți au luat; iară apoi, trecând apa Tigrului, întrând într-o peșteră cu vrăjitorii săi, acolo au spintecart o muierușcă bătrână și din măruntaiele ei 252 Theodorit, Cartea 5, Cap. 20 și 25 Nichifor, Cap. 34 Grigor Nazienzanul, Cuvântul 2, în Iulian Damaschin, Cuvântul 1. Pentru Icoane. Nichifoe, Cartea 10, Cap. 35 Ammiian, Cartea 25. Evtropie, Cartea 10. Sozomen, Cartea 1, Cap. 6 257: vrăjind, i-au arătat dascalul său cacodemonul precum va avea biruință. Ce ficiorul teslariului (precum râdea el, pre Ziditoriul a toată fapta) i-au întors vrajea îndărăpt și lăcași acmu în fundul tartarului îl gătisă. Deci Iulian, puindu-se cu oștile supt cetatea Ctisifont și apucându-se cu persii de războiu, de mână nevădzută, cu sulița pătrundzindu-l, răul l-au pierit; iară cea mai de pre urmă vlasfemie i-au fo st, că d e p e cal căd zin d ș-au fost strângând cu pumnul singelé ce i-au fost curând din rană și spre ceriu în sus aruncând au fost strigând: „Biruit-ai, galileianule”. Iară ce mână să fie fost acéia ce l-au pătruns cu sulița, în multe chipuri să povestéște; căci Nichifor dzice că Livanie să fie spus acesta lucru asupra creștinilor. Sfântul Grigorie Theolog dzice că îngerii l-au omorât; ce au fost ucis prin rugele marelui Vasilie, trimițind Maica Puterilor pre Sfântul Mercurie, precum dovedéște Baronie din orația Sfântului Damaschin. Tâmplatu-s-au moarte lui Iulian în anul pomenit, iunie 26. Annii împărățiii lui Iulian din istorici curat nu putem afla; căci unii dzic trei ani, alții dzic să nu fie plinit nici doi; iară din hronologhie înțelégem să fie împărățit un an și 7 luni și 23 de dzile. După Iulian Apostat, oastea au rădicat la împărăție pe Iovian, om bun și creștin, carele vădzindu-să într-atâta nevoie în carea Iulian cu mândriia și cu buieciia lui adusése oastea, i-au căutat a face pace cu persii, după a lor plăcére. Deci întorcându-se înapoi spre Țarigrad și sosind la Târgul Danastana, între Galatia și Vithinia, acolo de năprasnă au murit, precum scrie Ieronim și alții în luna lui fevruarie în 17 dzile, după ce au împă[ră]țit luni 7, dzile 22; iar moartea dzic să i să fie tâmplat așé: că intrând într-o case de curând albită cu var și fiind vrémea can réce, au aprins cărbuni, noaptea duhul cărbunilor și a varului să-l fie înnădușit. 253 Valentinian și Valentie Leat 364 Leat 367 Zosim, Cartea 4. Ammiian, Cartea 27 Leat 368 258: Leat 369 Ammiian, Cartea 27. Idatie, în Hronic