Capul VIII

Adeveréște-să ședérea lui Constans împărat în Dachia și de pe moneta de dânsul în Dachiia făcută

După atâtea mărturii a atâția istorici, nici s-ar cădea și noi mult să lungim și cititoriul a să osteni, ce în grația curiozilor cu pomenirea nu vom tréce, pentru o monetă carea în vrémile noastre în Țara Moldovei s-au aflat, leat 1704; viind noi de la Adrianopolis și trecând Dunărea la Gălați, acolea puțin zăbăvindu-ne, vini Theodori părcălabul, carile ni adusă un ban de argint pre carile dzicea că l-au găsit un țăran în răsipiturile cetății Gherghinii, carea iaste puțin mai sus de Gălați, unde dă despărțitura Sirétului (căriia îi dzic gura Bârladului) în Dunăre. Banul era de argint curat, mai mare și mai gros decât o costandă, trăgea puțin mai mult de doaă dramuri și giumătate; de o parte avea săpătura izbucnită, în chipul aceștii cruci †; primpregiurul crucii slove lătinești scrise, carile macar că era can ștérse, însă să putea citi: CONST. VICT. AVG. IMP., Constans, victor Avgust Imperator; adecă: Constans, biruitoriu Avgust, împărat; iară de altă parte avea săpat un chip de zimbru, cu coarnele mult deșchisă, ca a cerbului, numai fără crăngi. Între coarne ținea iarăși o cruce în chipul cel de céia parte, numai mai mică, cât putea între coarnele boului încăpea. 248 251: Leat 358 Ammiian, Cartea 17 252: Leat 361 De pre care monetă putem socoti că împăratul Constans, trăind câtăva vréme în Dachia, adecă pănă a-i vini frate-său cu războiu asupră-i (care an să fie fost al patrulea după moarte lui Constantin Marele, mai sus am arătat), să fie făcut acei bani și de pe numele lui să să fie chemat și constande, de pre carile și astădzi, niște bani carii macar că înt[r]-alte țări să fac, ce acolo unde să fac nu să cheamă costande, iară ai noștri le dzic constande, puindu-le numele poate fi de pre banii asémenea acélora ce au avut odânăoară în Dachia și au știut πατροπαραδότως că de pe numele lui Constans împărat li-au fost dzicând constande, adecă banii lui Constans. Ce pentru adeverința aceștii socotéle a noastre lăsăm giudecata la cititoriu, atâta noi numai adeverind că această monetă, din istorii să adeveréște, precum dacă Constans în Dachia noastră au trăit, adevărat și acei bani în Dachia să să fie fost făcut, precum s-au și aflat acolo. Așijderea chipul boului, carele iaste într-acest ban, nu puțină dovadă poate să să ție pentru herbul țărâi noastre, caréle cap de bou ține, de pre cetatea carea a zidit singur Tarian împărat în Dachia și au numit-o Capul Boului, pentru care s-au și mai pomenit, macar că Uréche vornicul altă povéste pentru aceasta aduce, carea mai mult basnii să asamănă decât istoriii adevărate. Ce pentru aceasta va citi cititoriul nostru unde vom dzice pentru herbul țărâi în Gheografiia Moldovei; iară acmu la cursul istoriii să ne întoarcem. La anul 358, la Răzsărit împărățind Constantie, carile acmu luase soție pe Iulian Paravat și-l făcuse chesar, scrie Ammian Marțelin, precum cfadii și sarmatii, cap rădicând, pentru ca să-i potoliască, singur împăratul trecând Dunărea, au mărs asupra lor și după biruință țărâle lor în lung și în lat li-au prădat și li-au pustiit și tot niamul lor supt giugul împărățiii li-au pus, pentru care lucru senatul i-au pus numele Sarmatic. Leat 361, Constantie, audzind precum Sapor împăratul persilor iară s-au rădicat, îndată s-au sculat și au trecut asupra lui la Asia; ce agiungând la Tarsos, întăi au început frigurile a-l ispiti; el, 249 Theodoric, Cartea 2, Cap. 8 253: socotind că cu ostenința drumului le va putea scutura, n-au băgat în samă, ce în cale boala întărindu-i-se, supt poala muntelui Tarvul, s-au săvârșit, noiemvrie 3. Împărățit-au Constantie ani 39, luni 6, precum va Victor, fiind de vărsta de 44 de ani; iară cu tată-său Constantin au fost avgust 23 de ani. Evtropie scrie că au trăit ani 45 și au împărățit peste tot 35; Ammian și a împărățiii și a vieții cu puține dzile mai mult de 45 de ani însămniadză. La moarte, scrie Socrat, să să fie botedzat, de la Evzoie, episcop arian, macar că-l îndemna Luțifer Calariteanul să să boteadză sau de la Athanasie sau de la episcopii lui, carii era orthodoxi. Dachia noastră, pre vrémile acéstea, nu numai din istoricii lumești curat să véde, precum cu romanii să fie lăcuită, ce încă și scriitorii beséricești o arată, precum romanii, ei, așéși de pre acéste vrémi giugul lui Hristos să fie priimit și doi arhiepiscopi a doaă părți a Dachiii păstori sufletelor să fie avut. Această mărturie ni dă Theodoric istoricul beséricesc, carte 2, Cap. 8, unde scrie pentru soborul carile supt Constans la anul 347 s-au făcut la Sardica (carea acmu să chiamă Sofiia), și ales în Αφρικής, Σαρδύνιας, Παννόνιας, Μυσίας, Δακίας, Δαρδανίας, ’’Αλλης Δακίας, Μακεδονίας i proci. Ce va să dzică: „Sfântul săbor carile, cu darul lui Dumnădzău, s-au adunat în Sardica, den Roma, Ispania, Gallia, Italia, Campania, Calavria, Africa, Sardinia, Pannonia, Misia, Dachiia, Dardania și de altă Dachia și Machedonia, i proci.” Acest nume, a doaă Dachii sau poate să să înțăliagă țara de peste Tisa în sus, pe Dunăre, căriia cești mai de curând istorici grecești îi dzic Panodachia, adecă Dachia de sus, sau altă Dachia. Episcop să să fie chemat atuncea episcopul romanilor de peste Dunăre, pre carea, dzice Bonfin că, trecând Avrelian pe romanii din Dachia în Misia, să o fie chemat Dachia; ce aceasta oricum s-ar înțelége, gâlceavă nu clătim; fiind îndestulți ca această 250 Iulian Paravat 254: Ammiian, Cartea 21 și 12. Socrat, Cartea 3, Cap. 4. Zosim, Cartea 3. Idatie și Ieronim, în Hronic, la acesta an numai să să dovedească, precum supt Constans, Dachia sau una sau doaă au fost, nu numai între provințiile romănești să să fie numărat, ce încă și păstori besericești să fie avut și de pe acéle vremi, precum supt cel românesc, așé supt cel creștinesc stiag să să fie oștit.