Capul VI Pentru oștenirea lui Traian-împărat asupra lui Decheval, craiul dachilor, și de dezrădicinarea lor

Al cincilea și cel mai de pre urmă a dachilor craiu au fost Decheval (acestuiași Iornand îi dzice Diurpanis), om nu numai în lucrurile oștenești prea vârtos ce încă și la minte prea ascuțit și plin de meșterșuguri. Acesta, cu mare rușinea romanilor, pănă într-atâta puterile [9]

Dachiii adăosesă cât și o sumă de bani în chip și de dajde și de dar, în toți anii de la cămara împărățiii lua, după tocmala ce făcusă cu Domițian, precum Dion[10] istoric mărturiséște. Așé romanii, vrând-nevrând, cu banii săi pre Decheval din dzi în dzi îmbogățindu-l, el, în putére mărindu-să, alte războaie încă mai gréle și încă mai groaznice asupra romanilor găta; asupra căruia sculându-să Traian cu războiu, l- au bătut și tot niamul dachilor din Dachiia au stârpit (precum înainte la Viața lui Traian pre larg vom arăta).

Iară după pieirea lui Domitian și a lui Nerva, stând la împărățiia Râmului, Ulpie Traian întăiași dată au pus în gând pentru ca să răscumpere de la dachi rușinea și ocara carea de câteva ori o pățisă; așé, aședzind întăi lucrurile publicăi și întorcând pre slujitori iarăși la învățătura și orânduiala oștii ca mai denainte, încă au dat răspuns dachilor că pentru banii ce cerea le va da arme. De la Dion[11] istoricul (carile lucrurile acelor vremi pre amănuntul au scris) ne înștiințăm precum Traian și alte războaie foarte vrăjmașe și bătăi foarte cu multă vărsare de singe să fie avut, macar că în toate nărocul biruinții tot la romani au fost.

Deci bătaia dintăi, precum să să fie întâmplat pre la anul de la Hristos 101, socotéște Calviz, în Hronologhicul său, la acela an. (Aicea, iubite cititoriule, noi vrând nu numai pentru Decheval să arătăm precum el au fost cel mai de pre urmă a dachilor craiu, pentru războaiele lui Traian cu dânsul pre scurt pomenim, iară mai pre larg vei videa unde va vini rândul istoriii la Viața lui Traian). Într-acel, dară, dintăi războiu, macar că dachii fură biruiți, însă și din oastea romanilor foarte mulți au picat; iară din cei răniți atâta au fost de mulți, cât la apothecari și la țirulici nemairămâind pândzături, ș-au scos Traian mésele, servetele și năfrămile și li-au dat să fie pentru ranele slujitorești.

Așé, în războiul cel dintăi, cu mare vredniciia lui Traian și cu bărbățiia romanilor, pierdzind Decheval războiul, i-au căutat a da dos, însă nu așé de tot sfărâmat și răzbătut fiind, după ce s- au tras supt cetatea scaunului său, Zamoghetusa, iarăși ș-au strâns oștile ce să împrăștiiasă și tocmindu-și oamenii, iară au stătut la bătaie de iznoavă. Ce nici Traian mai léniș decât nepriiatenul fiind, tot în urmă gonindu-l, iarăși i-au dat războiu vrăjmaș ca și dintăi; însă nărocul romanilor slujind, iară rămasă Decheval biruit. Deci Decheval (precum dzice Dion, într-același loc), vădzindu-să și din arme și din puteri mai gios, au poftit pace, căruia Traian foarte pre lesne i-au dat-o cu acéste tocméle: ca priiati[ni]lor romanilor priiatin și nepriiatinilor nepriiatin să fie; așijderea ca să răzsipască cetățile carile pre la hotarăle Dachiii pentru întăritura făcusă.

Într-acesta chip, Traian (precum și Dion și Zonora pomenéște) dobândind biruința și pacea cu de-a sila și după voia lui să priimască asuprindu-l, luat-au cu sine și pre solii lui Decheval și la Roma cu mare triumf și laudă întorcându-să, senatul romanilor l-au numit Dățanul.[12]

Însă pentru nestarea la cuvânt a lui Decheval și pentru amăgiturile ce îmbla să facă, multă vréme au putut a să stărui acea pace; căci îndată ce s-au întors Traian cu oștile, Decheval, macar că aiavea asupra romanilor oaste să rădice nu îndrăzniia, însă pre iazighi și pre metanasti, carii era din priiatinii romanilor și de la Tisa în sus spre Buda lăcuia, cu adése prădzi a-i călca nu să părăsiia. Cu care pricină, aprindzindu-să Traian de mânie, de iznoavă asupra dachilor armele ș-au clătit. Într-acea cale cu meșterșugurile și cu măistriile lui Decheval, nu puține, nici iușoare primejdii au vinit la capul lui Traian, ce cu chivernisala ce făcea și cu știința a purta oști, toate meșterșugurile lui Decheval în zadar scoțind, din toate primejdiile ferit au fost.

Decheval, vădzind că nici cu vicleșugul, nici cu armele va putea sta împotriva lui Traian, încă mai de mare vicleșug și răutate s-au apucat și iarăși au făcut că să va pleca lui Traian, însă de-i va triméte pe Longhin sutașul (carile cârma oștii purta și toate lucrurile lui Traian după vrére le pliinia) pentru ca dânsul să vorovască pentru pacé. Pre acesta Traian la dânsul după pofta lui trimițindu-l, el îndată au poroncit de l-au legat și cu multe munci căznindu-l, pănă mai pre urmă l- au și omorât. De a căruia patimă înștiințăndu-să Traian, mai mult de durére inimii ce trăgea, căci pierdusă om vrednic ca acela, de mânie înfocându-să, toată socoteala ș-au pus ca și pe Decheval și peste tot neamul dachilor, așéși din temelie să-i răstoarne și pentru un roman pre toți dachii să-i prăpădiască; însă puind lucrul la sfat, videa Traian că lucrul așé după pofta lui a să isprăvi nici pre lesne, nici fără primejdie poate fi, de care lucru ales-au ca mai fără grijă și mai pe-ncet de acea triabă să să apuce. Și așé, într-acea vară, la anul de la Domnul Hristos 104 (Dion, Carte 68; Plinie, Carte 8) au stătut de au făcut pod de piatră peste Dunăre (care pod ce feliu de zidire au avut, caută mai înainte, la rândul său).

Gătind dară Traian podul peste Dunăre la anul 105, au trecut cu oștile din Missia în Dachia și drept spre apa Sarghețiii au purces, unde și Decheval, toate puterile strângându-și, cu mare îndrăznială îi aștepta; ce pohârnit nărocul lui Decheval iarăși déde biruința romanilor și de-a triia oară. Decheval, văzându- și oamenii răzsipiți și în toate părțile șpârcuiți, de toată nădejdea lăsindu-să, precum ca să nu cadă viu la mâna lui Traian, singur șie ș-au făcut moarte.

Traian, după izbândă minunată ca aceasta, întăi cetatea Zarmizoghetusa, scaunul lui Decheval, apucând (pre aceasta mai apoi au numit-o de pe numele său Ulpia Traiana), apoi abătând din matca sa apa Sargheții, i-au aflat toată avuțiia, carea nenumărată era și o zidisă Decheval în fundul apii. De ciia, precum mărturiséște din Dion și dintr-alții Bonfin, deșertând Dachiia de toate puterile și așéși de tot istovind-o, au făcut-o provinție; și împlând-o de cetățéni și de ostași viterani (aceștia era cum sint oturacii la turci), cu cetăți și cu orașe au întărit-o, precum mai înainte vom aduce toate a tuturor mărturiile, carii într-un glas întăresc precum Dachia toată s-au descălecat cu romani. Iară rămășița dachilor câți scăpasă din oșténi și altă prostime, pre toți pănă la unul, precum să-i fie trecut mai spre fundurile țărâi ungurești, scrie Ian Sambuție, în Adaosul istoriii ungurești, list, 807, carea apoi la istoricii grecești, Zonora și Chedrinos i proci s-au numit Pano-Dachia, adecă Dachiia de sus; pentru aceasta caută și Dion[13], Evtropie, Xifilin, Avrelius Victor, Bonfin, Leunclavie și toți alalți mai noi scriitori carii după cei bătrâni urmadză.

[1] [2] Istoria Svintei Scripturi

Gheorghie Chedrinos 66, și însămnările lui Xilantru în Chedrin [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] Iustinŭ, Cap. 4 Cartea 1, 2, stih. 27 Gloverie, Cartea 5 Laonic Halcocondila Evstahie, la numele daii Ovidie, Cartea 5, eleghia 9 Și Dion, Cartea 55 Iornand, Cartea pentru gotthi, Cap. 13, list. Dion, Cartea 68 Dion, Cartea 68 639 [10] [11]

Dion, Cartea 68. Plinie, Cartea 10,

Epistola 80. Zonora, Cartea 11, cap. 21

Dion, acoloși; Evtropie, în Viiața lui

Tiverie; Avrelie Victor, în Breviar, Cap. 18 [13] [12]