Căsătoria

Din partea mirelui se trimit femei cinstite şi vrednice de crezare care arată părinţilor fetei sau văduvei că cutare tînăr necăsătorit sau căsătorit (după cum am arătat mai sus, un bărbat poate lua pînă la cinci femei) voieşte să se însoţească prin nuntă după porunca lui Dumnezeu şi bunăvoinţa prorocului şi din doi să facă o casă(evlenmek în limba turcă aşa se înţelege). Dacă părinţii fetei înclină spre aceasta, se trimit reciproc unele daruri, după puterea şi demnitatea celor ce vor să se unească prin căsătorie, şi se dă de veste prin aceleaşi femei mijlocitoare despre încheierea căsătoriei imamului parohial şi celorlalţi vecini. Apoi, în ziua rînduita de mai înainte pentru căsătorie, mirele la casa sa, iar mireasa de asemenea la casa părinţilor săi, pregătind cele necesare pentru sărbătorirea nunţii şi chemînd pe vecini şi pe prieteni, fac ospăţ, cei mai slabi ca posibilităţi numai o zi, iar cei mai cu putere mai multe zile şi pun înainte bucate din belşug, unde se distrează îndeajuns, ascultînd muzică felurită şi privind pe dansatori. Dar toate se petrec cu cinste şi fără de tulburare (pentru că nu e vin) şi joi, în noaptea spre vineri, toţi cei ce au ospătat la mire din partea lui pleacă la casa miresei cu timpane şi cu muzica şi pe cit se poate cu cea mai mare podoabă. Luînd mireasa de acolo şi zestrea ei (care este cunoscută după contractul încheiat de mai înainte) se înapoiază la casa mirelui. Iar mireasa con­tinuă în harem (adică în locuinţa femeilor) şi mirele în selamlîk (adică în odăile locuite de bărbaţi) ospăţul de nuntă cu mare veselie, pînă la miezul nopţii.