Nikkeah

După aceea, cînd se apropie vremea ca mirele să intre la mireasă, sînt chemaţi imamul şi cîţiva bătrîni din vecini. Mirele are pe lîngă mireasă o femeie în chip de reprezentant; la fel şi mireasa are pe lîngă mire pe reprezentantul său. întrebaţi de imam de ce s-a făcut această adunare si această sărbătorire de nuntă, ei răspund că sînt puşi vekili (adică locţiitori, sau epitropi) din partea celor ce vor să se căsătorească, ca să răspundă imamului despre acordul şi învoiala lor. Imamul întreabă iarăşi dacă au martori siguri şi cinstiţi pentru aceasta, care să confirme cele spuse de ei şi să dea mărturie. Dacă cei ce vor să se căsătorească sînt la mare distanţă, adică în sate şi oraşe diferite, atunci se cheamă martorii şi sînt ascultaţi, iar numele mirelui, al miresei şi ale părinţilor lor, precum şi ale reprezentanţilor lor şi ale părinţilor reprezentanţilor se înscriu în registru. Dar dacă se vor întîmpla în aceeaşi casă, după cum am spus mai sus, reprezentanţii răspundimamului că au asemenea martori, dar nu-i vor chema la afacerea de faţă pentru că mirele şi mireasa fiind de faţă pot singuri mărturisi pentru ei înşişi.

Şi astfel imamul şi ceilalţi se apropie de uşile prin care se face intrarea în apartamentul femeiesc unde, în pridvorul camerei, după o perdea, se află mireasa cu reprezentanta mirelui. Imamul întreabă pe mireasă numele ei şi al părinţilor ei. Iar ea răspunde dinlăuntru că ea se numeşte aşa şi părinţii ei aşa. Atunci imamul porunceşte mirelui să întrebe pe reprezentanta sa dacă aceea e mireasa al cărei glas l-au auzit toţi. Iar ea răspunzînd că este chiar aceea, reprezentantul miresei îi declară la fel miresei că mirele este chiar acela căruia i-a fost mai dinainte făgăduită. Astfel, luînd cunoştinţă şi încredinţîndu-se de aceasta, imamul întreabă pe mireasă dacă de bunăvoie vrea, după porunca lui Dumnezeu şi voinţa prorocului, să-l aibă pe acest tînăr de bărbat. Şi cînd ea răspunde că-l vrea, la fel îl întreabă şi pe mire, şî cînd acela afirmă acelaşi lucru se anunţă suma de bani numită nikkeah (cum s-ar zice „legătura”), pe care o făgăduieşte mirele miresei. Căci dacă se va întîmpla să se dea divorţ, aceasta trebuie să i-o plătească ei (despre care se va vedea în capitolul Despre divorţ) . După întrebările imamului şi după fixarea numărului de bani, întreabă şi bătrînii aceia care trebuie să fie martori ai acestui lucru, zicînd : „Vreţi voi să fim martori ai acestei căsnicii sau învoiri a voastre ?” (Mirele şi mireasa) răspund : „Vrem şi vă rugăm”. Atunci imamul şi ceilalţi, dîndu-se ceva mai la o parte, îl împing cu sila parcă pe mire în ghirdeghi (astfel se numeşte odaia sau iatacul în care vor dormi) , zicînd : Allah bilen ghizdje olsun, adică „Dumnezeu fie cu voi”, şi iarăşi se întorc la ospăţul pregătit, unde toţi invitaţii pun pe masă darurile, care ce-a adus. Şi astfel, după aceasta, fiecare se duce la ale sale.

Mai sînt cîteva ceremonii pe care se cade să le facă mireasa şi pe care se impune să nu le lăsăm nearătate, în noaptea din ajunul zilei în care fata va fi adusă în casa mirelui, se adună rudele şi alte femei care locuiesc în vecinătate şi dospesc şi pregătesc buruiana kîna (trupul frecat cu ea capătă culoarea portocalei) , după cum le este obiceiul, şi cu aceea ung părul, picioarele şi mîinile fetei logodite şi, înfăşurînd-o cu ştergare curate, n-o dezleagă pînă dimineaţa, aşa încît culoarea (buruienii) aceleia să pătrundă bine. Şi dimineaţa se duc la baie toate, o spală pe fată,idusundji kadun (femeia care poate potrivi hainele şi părul) o împo­dobeşte frumos (aceasta se face după porunca prorocu-lui), iar după ce au terminat toate se întorc acasă şi încep să facă cele potrivite sărbătoririi nunţii, după cum am spus mai sus. A doua zi după nuntă, părinţii fetei vin la casa mirelui (căci nu li se cuvine să petreacă acolo noaptea), tremurînd şi mîhniţi pentru curăţia fetei lor, unde, dacă se vor arăta semnele fecioriei, toate sînt bune şi cu tihnă. Iar dacă va fi altfel, atunci, după voia mirelui, cu mare batjocură sînt siliţi să-şi ia fiica înapoi, bătută şi despuiată de toată zestrea. Insă aceasta se cercetează pe urmă de judecător, căci dacă mirele la prima împreunare nu i-a văzut stricăciunea şi a repetat împreunarea, nici zestrea nu i-o poate reţine, nici s-o lase, decît plătind suma denikkeah. Deci dacă fata va spune că de două ori s-a împreunat cu dînsa şi el va tăgădui, e silit să facă jurămîntul. Iar dacă va face jurămînt, lui i se dă crezare nu miresei, pentru că acolo martori şi alte mărturii nu se cer, afară de semnele obişnuite la fetele curate, însă acestea la cele mai pricepute nu lipsesc niciodată. După cum se povesteşte, cîndva a răspuns prinţul de Florenţa fiicei sale care era foarte tînără şi dispreţuia căsătoria cu prinţul de Mantua, foarte bătrîn, învinuind bătrîneţea lui ca o cauză a lipsei puterilor de a naşte copii, zicînd : „Matroanele pricepute nasc totdeauna copii, chiar de vor avea ca bărbat un eunuc” .