Torlacii

În vechime mărturisirea torlacilor a fost la fel cu a mevlevilor, afară de învîrtirea în cerc şi de acceptarea muzicii în tekkelele lor. în imperiul turcesc acest ordin de dervişi a încetat să mai existe, pentru ca sultanul Baiazid I a fost primul care l-a interzis şi, dacă se afla undeva în imperiul lui un derviş de această confesiune, a 'poruncit să fie ucis. Cauza acestui decret atît de aspru al sultanului a fost că un oarecare din acest ordin, tulburat de un gînd rău, pe cînd sultanul mergea la djeami cu slavă (cu suită mare), sub pretextul că cere milostenie s-a apropiat de el şi, pe neaşteptate, scoţînd un cuţit numit la ei handjar, a încercat să-l lovească pe sultan în piept. Dar, nereuşind, i-a străpuns numai calul. Scăpînd sultanul de o nenorocire neaştep­tată prin pierderea calului său, dervişul a fost prins de gardă şi decapitat pe loc. Iar pentru această faptă rea şi fără de Dumnezeu a unuia, a poruncit, precum am zis, să se nimicească toată secta torlacilor şi să fie închise tekkelele lor pretutindeni în Imperiul otoman.

Torlacii fiind izgoniţi din mănăstirile lor şi împrăştiaţi în jurul ţării Iconia, s-au sălăşluit prin păduri şi munţi şi au început a face multe tîlhării, apoi chiar o pustiire mare în Asia Mică. Paşii cîtorva provincii, rînduiţi de sultan împotriva lor, i-au dezrădăcinat cu totul, pe unii omorîndu-i iar pe alţii prinzîndu-i şi chinuindu-i cu multe cazne, aşa că nici pomenirea lor n-a mai rămas la turci. Vezi istoria acestora scrisă de noi pe larg în Descrierea creşterii curţii otomane.