O istorioară pioasă si plăcută

Pentru cei curioşi, dar mai cu seamă pentru oamenii evlavioşi, voi relata ca exemplu o istorioară căreia eu însumi îi sînt martor ocular, de unde să cunoască toţi creştinii ortodocşi cît de nenorocită este petrecerea creştinilor (dar mai cu seamă a grecilor) care gem acum sub jugul turcesc şi muhammedan.

La porţile cetăţii Constantinopol (care acum se numesc Paşa kapusi, adică „Porţile paşilor”, în vechime Crus¨pοliV se afla un grec tînăr de şaptesprezece ani, cu numele de Nicolae, foarte frumos, tînăr cu un chip de înger, care vindea în prăvălia tatălui său untdelemn, migdale şi altele, cum au bacalii, adică băcanii, obiceiul să vîndă. Iar în faţă, peste drum de acea prăvălie, sta garda ienicerilor care păzesc porţile. Deci unul din ieniceri, răpit de bunăcuviinţa şi de frumuseţea acelui tînăr, îi cerea necontenit împlinirea dragostei neîngăduite şi sodomite. Cînd însă a văzut că nimic nu reuşeşte cu cuvinte perfide şi cu multe promisiuni, dragostea nemăsurată i s-a schimbat într-o ură extremă şi a început a născoci mii de şiretlicuri pentru curmarea vieţii tînărului. Şi iată cum şi-a început lucrul acel om foarte rău : a scris pe o hîrtie alfabetul şi s-a prefăcut că vrea să-l înveţe fără plata literele turceşti şi rakkam, adică meşteşugul număratului, sau cum zicem de obicei aritmetica (pe care e nevoie s-o ştie mai întîi cei ce fac negoţ).

Nicolae, necunoscînd înşelăciunea (sau harul lui Dumnezeu împletindu-i astfel cununa muceniciei), a început să înveţe de la ieniceri a citi alfabetul şi numerele aritmetice. Agerul şi sîrguinciosul grec a înţeles în puţină vreme literele şi a început să le combine şi totodată să şi converseze. Şi astfel, într-o zi, ienicerul acela diabolic a pus la cale pe alţi doi ieniceri, ca atunci cînd va intra el în prăvălia lui Nicolae, ei să tragă cu urechea de afara la cuvintele şi vorbele lor şi să ia stăruitor aminte ca să poată auzi ce va rosti grecul citind. Punîndu-i pe aceştia astfel la cale, a scris pe o hîrtie mică şi veche (ca sa nu fie recunoscută înşelarea) mărturisirea credinţei şi, intrînd după obicei în prăvălie, a început a-l învăţa pe Nicolae alfabetul. Şi după ce a terminat cu acela, ca şi cum ar fi vrut să-l înveţe cum se combină literele, i-a propus să citească mărturisirea credinţei. Nicolae, din cauza greutăţii silabisirii literelor (pentru că încă nu le cunoştea destul de bine), citind-o fără a înţelege sensul cuvintelor, cei doi ieniceri care se ascundeau afară, ascultînd-o, au sărit pe neaşteptate în prăvălie şi l-au salutat pe săracul (sau mai degrabă preafericitul) Nicolae mai întîi cu cuvinte de mîngîiere zicînd Islam mubarek ola (adică : „Credinţa muhammedană să-ţi fie cu noroc”). Dar Nicolae, neprimind nimic din acestea, socotea că glumesc, cum îi auzise şi alte daţi de multe ori glumind astfel. Deci n-a răspuns şi i-a rugat să nu facă tulburare în prăvălia lui. Atunci ei, ca nişte lei furioşi, înşfăcînd pe tînăr cu sila şi fără milă l-au scos din prăvălie şi, aducîndu-l la ciorbadji (polcovnicul lor), care era la garda de lîngă porţile mai înainte spuse, l-au învinuit declarînd că înaintea lor a făcut mărturisirea credinţei şi acum nu vrea să împlinească cele făgăduite şi dispreţuieşte credinţa muhammedană.

Într-un cuvînt, a fost adus după aceea chiar în faţa vizirului şi acolo unul îl învinuia despre cele făcute, iar doi mărturiseau. Şi se lepăda Nicolae cel cu bună temere zicînd că n-a spus nimic de acest fel şi nici n-a gîndit, şi că nu-i este cu putinţă să se lepede de Hristos Domnul şi Dumnezeul său, şi să-l mărturisească pe Muhammed. Deci mîniindu-se vizirul şi vrînd să-l convingă cu muncile ca să spună adevărul, a poruncit ca treizeci de zile pe rînd dimineaţa şi seara sa-i dea cîte două sute de lovituri, prin care fiind întărîtat Nicolae, deşi tînăr la trup, însă cu sufletul şi credinţa creştină mai presus decît bătrînii, înălţînd laudă lui Hristos, a început a huli şi a ocărî pe Muhammed şi pe lîngă aceasta şi-a arătat cu glas limpede şi cu inimă tare şi de neînvins furia, lui şi şi-a bătut joc de aceia şi a dispreţuit orice născocire amuncilor. Văzînd vizirul acest lucru (acesta era Kara Ibrahim paşa, care a venit după moartea lui Kara Mustafa-paşa, cel ce a asediat Viena) , ca să nu mai fie supuse numele şi cinstea prorocului derîderii şi batjocurii din partea unui asemenea grec, a poruncit să-i taie capul chiar înaintea prăvăliei lui. Cînd s-a făcut aceasta, Nicolae a primit cununa muceniciei. Şi tot prin intervenţia tiranului, a treia zi trupul lui sfînt a fost aruncat în Bosfor, dar noaptea a fost pescuit şi scos de creştinii pioşi în Propontida, care îndeobşte se numeşte Mare di Marmore, Marea de Marmara şî a fost îngropat în taină dar cu cinste în Mînăstirea Sfintei Treimi ce se află pe insula zisă a Principilor, păstrîndu-i-se fosta lui cămaşă care străluceşte şi pînă acum cu sîngele muceniciei lui, şi de la care se fac celor credincioşi multe (se spune) şi minunate tămăduiri. „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii lui !”