Mezakî

Vorba mezak înseamnă gustare, delectare, adică ceea ce este iubit, plăcut şi convenabil fiecăruia. Ereticii aceştia sînt întru toate adversari celor de mai înainte. Toţi sînt pyrronişti, îndoindu-se totdeauna de tot şi de fiecare lucru în parte. Ei afirmă că nimic nu poate fi cunoscut, crezut şi înţeles fără de grijă şi în mod sigur şi dau exemplu zicînd : După cum pe Dumnezeu şi puterea lui Dumnezeu care lucrează asupra fiecărui lucru nici a-l vedea, nici a-lcunoaşte nu putem precum este în sine, tot aşa şi acţiunile lucrurilor, precum sînt în sine, nu le putem cuprinde cu mintea şi cu înţelegerea. Iarăşi, precum sîntem siliţi să ni-l formăm pe Dumnezeu printr-o închipuire a minţii drept foarte extins, prea mare, atotputernic şi altele, aşa şi lucrurile naturale şi acţiunile lor le închipuim numai superficial şi într-un fel imaginativ că sînt sau se fac aşa sau altminteri. Astfel, zic ei, ochiul formează culorile şi imaginile lucrurilor sau ale celorlalte, precum nălucirile sufletului şi speţele lucrurilor abstracte, care nici nu sînt, nici nu pot fi în firea lucrurilor.

Baiagî înseamnă la propriu, oricum (într-un fel oarecare sau aşa şi-aşa), simplu, ca atunci cînd spunem : „Este un om simplu, aşa şi-aşa”, sau „Nu e ceva deosebit, nici aşa nici aşa”, bir baiagî adem. Ereticii baiagî se numesc astfel pentru că sînt în toate epicurieni, socotind că toate în lumea aceasta sînt şi se mişcă din întîmplare, aşa şi-aşa. Nu mai puţin ateu rătăcesc ei şi despre însuşi Dumnezeu, căci spun că şi Dumnezeu are cunoaşterea şi ştiinţa lucrurilor din întîmplare, şi că multe pot fi şi îi sînt lui însuşi necunoscute ; iar despre care are cunoştinţă, aceasta e prin obişnuinţă şi deprindere ; şi că nu are cunoştinţă şi ştire despre toate lucrurile, de la cel mare pînă la cel mic, ci numai despre cele mai mari şi mai însemnate .

Muşini înseamnă taină, ascuns. Această erezie ar fi mai propriu s-o numim ateism, adică fără dumnezeire, decît erezie, pentru că adepţii ei nu propovăduiesc altceva discipolilor lor decît că nu trebuie să creadă cu tărie că există vreo autoritate supremă care ţine şi cîrmuieşte toate. De aici, aprcpiindu-se nu puţin de părerea lui Aristotel , spun că numai prin natură se mişcă şi se opresc toate, şi că se nasc şi dispar totdeauna la fel. Pe lîngă aceasta mai afirmă că, întrucît natura însăişi este singurul şi cel mai simplu principiu, în fiecare lucru natural acţionează totdeauna şi în acelaşi fel. Astfel animalele, vegetalele şi oamenii se nasc şi pier la fel, în modul lor natural ; şi nu este cu putinţă ca din natura vremelnică şi într-o clipă pieritoare să se producă [realităţi] infinite şi eterne. De unde ei trag concluzia că nici sufletul omenesc nu este nemuritor, nici nu este el altceva decît sensibilitatea comună şi celorlalte animale, şi că nu există nici îngeri, nici diavoli, nici chiar Dumnezeu. Iar acest nume al lui Dumnezeu n-ar fi altceva decît echivalentul sau sinonimul naturii, care este principiul oricărei miş­cări şi stagnări .