Hîkmet – ştiinţa medicală

Arta şi ştiinţa medicală , cu cît se răspîndeşte mai mult la muhammedanii contemporani şi e folosită mai tare, cu atît se află într-o eclipsă mai mare după cum vedem, şi abia dacă ei o mai cunosc perfect. Căci sub numele de doctor se înţeleg numai lecuitorii şi farmaciştii. Ei citesc şi tîlcuiesc pe Avicenna arabul (căci din cărţile lui Lokman nu se găsesc decît oarecare părţi mai rnici şi sentinţele care privesc mai degrabă îndreptarea moravurilor decît înzdrăvenirea boalelor) şi Hippocrat (la eiBugrat) şi Galenus (la ei Djealinus) ai grecilor. Dar lipsind teoria, foarte săracă este şi practica, întrucît n-au putut niciodată să pătrundă şi să înţeleagă intenţia autorilor. De aceea, amuzîndu-se cu acele doftorisiri simple, nu fac altceva decît să scrie celor bolnavi reţete (numite de einusha) ale înaintaşilor, mai ales ale părinţilor lor, adunate în cărţile lor. Căci cugetarea dificilă a lui Hippocrat, care e baza întregii arte medicale, nu este deloc luată în seamă, de aceea cei mai învăţaţi (ulema) şi demnitarii turci (afară de sultan, care nici acum nu permite să i se ia pulsul de către un medic de naţie şi religie străină) îşi doftoricesc totdeauna trupurile lor neputincioase cu medici creştini şi iudei.

Voi da un exemplu petrecut nu prea de mult şi cunoscut multora privind izgonirea artei şi ştiinţei medicale din Turcia. Actualul sultan Ahmed, în al treilea an al domniei sale, fiind de aproape 40 de ani, s-a îmbolnăvit de variolă şi la începutul bolii l-a chemat pe arhiatru, care se numea Nuh effendi, de neam din insula Cipru . Acela, luîndu-i pulsul, a socotit că e o febră mare (căci termenii şi numele bolilor le cunosc la perfecţie din cărţile lui Galenus şi ale lui Avicenna) şi i-a propus medicamente febrifuge şi purgative, în a cincea zi de la începutul bolii (adică după ce însuşi natura i-a dat semne încurajatoare), i-a luat sînge, dar în ziua a şaptea sultanul s-a apropiat de ultima nenorocire a vieţii. Venind vizirul de atunci, slăvitul Ali-paşa, a poruncit cu străşnicie camerierilor interni din palat ca nu cumva să spună cuiva de boala sultanului, care se complica în fiecare zi. Numai în a unsprezecea zi au apărut petele de variolă, nu mari, dar negricioase, pe tot corpul. Şi astfel bakimbaşi (aşa îl numesc ei pe arhimedic) a priceput tîrziu boala şi după cum spune zicala, tîrziu a început să pregătească şi doctoria. Aşadar cînd au apărut acele pete de variolă l-a anunţat pe vizirul cel mare că s-a dus nădejdea de viaţă şi înzdrăvenire a sultanului. Dar vizirul, înţelept (poate şi fidel), a poruncit îndată să cheme la consult pe cei mai slăviţi medici care au putut fi găsiţi atunci la Constantinopol, creştini şi iudei, şi anume pe Andrei Likinie, grec din Epidaur, arhimedicul curţii noastre , pe Le Duc francezul, arhimedicul rezidentului francez şi al treilea pe un iudeu oarecare şi le-a permis să discute boala sultanului. De pulsul sultanului însă nu le-a dat voie să se atingă, aşadar li s-a poruncit să pună diagnosticul după observaţiile arhimedi-cului. Medicul francez, fiind liber şi supus altei autorităţi, a zis zîmbind : „Domnule vizir, noi putem trata numai pe oameni ale căror trupuri sînt supuse artei medicale, iar nu pe cele iluzorii, după cum îl ţineţi voi pe sultanul vostru. Dacă nu mă voi atinge de pulsul lui, dacă nu-i voi vedea limba, de nu-i vom examina urina etc., eu nu pot discuta şi sfătui, aşadar nu se cuvine şi nici nu pot pronostica nimic precis şi ferm, nici sa ajut neputinţei lui”. La aceasta vizirul a zis : „Oare nu credeţi pe domnul arhimedic care de la începutul bolii a observat cu toată sîrguinţa toate simptomele ?” Francezul a zis: „Arta medicală nu este ca învăţătura lui Muhammed, care constă numai dintr-o singură credinţă şi opinie, ci este cuprinsă în anumite principii şi in alte indicaţii şi aforisme. A vindeca pe cel ce nu e de faţă şi nu se arată, este o lucrare a lui Dumnezeu, iar nu omenească”. Fiind convins vizirul de cuvintele iui, l-a convins şi pe sultan să binevoiască a-i admite pe medicii creştini spre examinarea şi pipăirea pulsului său. Cînd aceştia au fost admişi, constatînd de îndată boala, au prescris reţete şi doctorii (deşi n-aveau prea mare nădejde), cu ajutorul cărora sultanul a fost întors din gîtlejul iadului şi din porţile morţii şi înzdrăvenit. Dar să revenim la cele ce ne-am propus.