CAPITOLUL AL NOUĂLEA Despre primii întemeietori ai sectelor de dervişi

Cei dintîi întemeietori ai sectelor de dervişi au fost doi : primul şi cel mai de seamă dintre ei este Halveti ; iar al doilea, care a fost după el, se numeşte Nakşibend. Nu ştiu în care secol muhammedan au înflorit ei (pentru că nu mi s-a întîmplat să aflu vreun scriitor muhammedan despre începutul acestora), însă din tradiţia lor se ştie că au trăit în primul sau al doilea secol al lui Muhammed ; iar că Halveti a fost arab şi Nakşibend persan, arată numele lor proprii. Mai spun că au fost ucenicii lui Ali, unul din cei patru succesori ai lui Muhammed şi pseudoapostolul întregii împărăţii persane .

De asemenea, după mult timp, dintre succesorii lui în veacul său s-a proslăvit Ebr Buhari, un om de neam uzbec, care s-a născut în cetatea Buhara (de unde îşi are şi porecla). Dar deşi aceşti întemeietori mai sus zişi ai cetelor de legiuitori sînt slăviţi cu multe laude şi respect de către muhammedanii de azi numiţi sunni ei sînt socotiţi mari pentru sfinţenia şi statornicia lor în bunele moravuri, însă se judecă că nu sînt fără păcatul ereziei, căci afară de alte rînduieli noi şi neobişnuite Curanului pe care le-au introdus în religia muhammedană au rnai spus şi despre pelerinajul la Mecca, una din cele cinci condiţii ale credinţei muham-medane, că nu este necesar, iar pe ucenicii lor i-au învăţat a crede că pentru omul care umblă în legea lui Dumnezeu şi care este desăvîrşit în dragostea şi frica lui Dumnezeu şi petrece totdeauna în ele, lumea întreagă şi însăşi chilia lui este o Meccă. Mai departeEbr Buhari avea nişte predicatori şi ajutători ai mărturisirii sale prin care se străduia să răspîndească religia sa în Rum, adică în Europa . Nu vreau ca cititorul meu să ignore că geografii arabi din vechime spuneau că Asia Mică ţine de Europa, despre care lucru să binevoiască a vedea mai pe larg în notele laIstoria creşterii curţii otomane scrisă de noi.

Aşadar, dintre succesorii acestora, înfloreau în Iconia, pe timpul începutului domniei lui Otman (care a fost numit primul sultan otoman), doi şeici foarte slăviţi ai acelei secte, dintre care unul numitBade Ali i-a dat pe fiica sa de nevastă lui Otman (aşa după cum adevereşte istoricul Saadi) înainte ca acesta să se suie pe tron şi a prezis că el va fi tatăl unei familii foarte răspîndite şi puternice şi întemeietor al unui imperiu foarte întins. Iar al doilea era Mevlana, poreclit Sultanul, de la care s-a tras pe urmă secta şi rînduiala preaslăviţilor dervişi ai acestui veac zişi mevlevi. Să începem să povestim deci despre ei.

Share on Twitter Share on Facebook