Numele de derviş

Numele acesta de derviş este din limba persană ; în cea arabă se zice Zahid, dar nu e aşa de întrebuinţat . Zahid se vede că se deosebeşte de derviş prin aceea că derviş înseamnă propriu-zis sărac, lipsit, care nu are nimic, şi de aceea ei afirmă că religia acestor legiuitori şi mărturisirea lor constă în sărăcie, în lepădarea de toate lucrurile lumeşti şi în oropsire. Zahid însă înseamnă cel ce se înfrînează şi se întoarce de la lucrurile lumeşti şi se dedă pe de-a întregul numai adorării lui Dumnezeu cel unic. într-un cuvînt, sub numele de zahid se cuprinde întregul fundament al sectei stoice, care pune drept principiu al filozofiei sale morala: „Rabdă şi te înfrînează”.

Propunîndu-şi această rînduială, dervişii muhamme-dani se zice că mărturisesc mai întîi sărăcia, înfrînarea, răbdarea şi domolirea oricărei dorinţe, a neruşinărilor pofticioase şi a dezmierdărilor, ca să nu facă sau să grăiască ceva ce le place sau doresc, iar dacă se poate nici să nu gîndească sau să-si imagineze aşa ceva prin visare. Iarăşi, să nu vrea nimic pofticios, dorit şi cu mîndrie ; să nu supere şi să nu ofenseze pe nimeni cu fapta sau cu cuvîntul şi, mai cu seamă, dacă va fi el supărat sau asuprit de altul, să rabde cu netulburare, fără să se mînie sau să ocărască pe cel ce i-a făcut rău. Cu un cuvînt, atît celui ce-i face bine, cît şi celui ce-i tace rău să nu-i răspundă nimic altceva decît: Eivallah, adică „E bine după Dumnezeu” . Prin felul acesta de a răspunde el arată şi se mărturiseşte a fi cel mai mic, blînd, răbdător în toate cele potrivnice sau în cele cu noroc, statornic, neschimbat şi netulburat cu duhul. Ca să spun adevărul, aceşti dervişi, după cum au luat numele şi pravila de vieţuire a monahilor noştri celor din vechime, aşa şi acum, urmînd poate aceloraşi, socotesc că religia şi viaţa după lege constau numai în haină şi în îmbrăcămintea de din afară (prin care se arată mai ales că se deosebesc de ceilalţi oameni). Şi parcă măgulin-du-se singuri pe sine socotesc şi nădăjduiesc că sînt nu cu puţin superiori celorlalţi oameni şi că fapta şi lucrarea acelei filozofii atît de sfinte se poate împlini şi săvîrşi numai cu numele. Ah, ce păcat! Să se citească Iosif, iudeul de neam şi lege, şi să vadă fiecare creştin cum erau în acea vreme monahii, a căror viaţă cugetătoare de Dumnezeu şi iubitoare de ostenele a descris-o iudeul spus mai sus . însă nădăjduiesc că fiecare va putea să cerceteze si să judece cît de departe se află acei monahi ai noştri din vechime cu moravurile, cu faptele bune, cu înfrînarea, cu înstrăinarea de cele lumeşti şi cu lepădarea de lumea întreagă şi chiar de suflet (precum porunceşte Domnul Mîntuitorul) de cei de astăzi! La fel, zic, şidervişii muhammedani de azi sînt daţi în vileag şi înfruntaţi de aceiaşi muhammedani ai lor că doar numele celor din vechime ai lor îl poartă şi arată în sine un nume găunos. Dar cum scopul nostru nu este descriem greşelile şi fărădelegile oamenilor care răstălmăcesc regulile legii lor şi nu 'se supun dătătorilor lor de lege, în cele de faţă vom vorbi cît se poate mai scurt numai despre dervişi aşa cum s-ar cuveni să fie după regulile şi canoanele căpeteniilor lor şi despre cîte feluri de dervişi şi secte se numără acum la ei.

Cele mai de seamă categorii şi rînduieli ale dervişilor sînt trei : 1. Tekkenişin, adică a celor ce locuiesc în mănăstiri ; 2. Abdal, adică a celor ce cutreieră cetăţile, satele, cătunele şi care n-au nici domiciliu fix, nici adăpost ; 3. Seiah, adică cei care deşi au un domiciliu, numit şi mănăstire, potrivit făgăduinţii lor peregrinează mereu şi, adunînd milostenie, o trimit la mănăstirea lor.

Printre sectele de dervişi tekkenişini cei mai de seamă şi mai renumiţi şi respectaţi în popor sînt : 1. mevlevi; 2. după aceştia locul al doilea îl deţin [dervişii] bektaşi; 3. kalenderi; 4. kadri ; 5. torlaci; (,. ebribuhari; 7. iedbemi; 8. hizrevi; 9. abdal, sub care denumire sînt cuprinşi : urian, budalla sau divane şi kioşenişin ; 10. seiah, nume dat dervişilor din toate sectele, care luînd aprobare de la şeicii lor să cutreiere întinderea pămîntului ca adunători de milostenie sau emisari şi să strîngă mile fie toată viaţa, fie peregrinînd numai pînă la un anumit timp, să se ostenească pentru aprovizionarea fraţilor care locuiesc în mănăstire. Astfel, aratînd de mai înainte denumirile acelor secte, vom începe a povesti acum despre fiecare sectă în parte şi mai întîi despre întemeietorii din vechime ai religiei dervişilor (de la care au pornit pe urmă alţii mai noi).