Hamsin

A treia sărbătoare este Hamsin, adică Cincizecimea, care începe cînd încetează Patruzecimea, adică din ziua a zecea a lui aprilie ipînă la 1 iunie, din care zi afirmă ca începe anotimpul verii şi a treia parte a anului . Iar celelalte luni le socotesc că împlinesc alte părţi ale anului şi alcătuiesc întregul ciclu al anului solar.

De unde să fi venit la ei numele acesta de Patruze-cime şi Cincizecime, spun de-a dreptul că nu ştiu pentru că n-am putut avea nici o ştire autentică despre acestea (afară de cele ce am arătat aici), îmi vine foarte uşor să cred că de la Patruzecimea creştină şi de la Cincizecimea iudaică au furat doar numele şi l-au ascuns sub un alt interval al anului iar nu sub acela al prăznuirii sfinte. De aceea şi sărbătoarea Cincize-cimii, care se serbează după cum este obiceiul la evrei, se numeşte Ghiul Bairami, adică „Sărbătoarea trandafirilor” , căci în acea zi iudeii au obiceiul de a-şi împodobi casele cu trandafiri şi cu alte flori, lucru ce se face în ziua a cincizecea după Paştele lor.

Share on Twitter Share on Facebook