Istorie

Spun că a fost odată un împărat persan şi avea un singur fiu pe care se silea să-l instruiască în toate artele liberale şi în ştiinţe. Şi astfel, a chemat cu mare cheltuială de pretutindeni bărbaţi foarte pricepuţi în toată ştiinţa, pentru instruirea fiului său, printre care era şi unul care cunoştea la perfecţie ştiinţa rasad şi remel (despre care vezi mai jos). Aşadar împăratul a poruncit ca fiul lui să fie învăţat în ştiinţa răsad, iar dascălul acela s-a ostenit cinci ani, predînd în chip desăvîrşit fiului de împărat toate canoanele şi regulile pe care le cunoştea. Fiul de împărat aşa de tare le-a învăţat pe de rost, încît îi venea mai uşor să le rostească, decît altcuiva rugăciunile cele de toate zilele.Dar dascălul a observat că tînărul e foarte prost la minte şi că nu e apt pentru nici o judecată, căci din propoziţiile cerute, precise, cunoscute şi evidente pe care i le dădea după placul lui nu putea scoate nici o concluzie şi nici o descriere precisă şi potrivită.

După cinci ani de muncă stăruitoare, împăratul a întrebat pe dascăl dacă fiul lui a învăţat ştiinţa zisă răsad. Răspuns-a dascălul: „O, împărate, fiul tău a învăţat într-adevăr toate cele ce i-au fost predate de mine, dar el însuşi nu ştie nimic”, împăratul mai întîi s-a mirat, apoi aprinzîndu-se de mînie asupra dascălului a zis: „Cum le-a învăţat pe toate şi zici că el însuşi nu ştie nimic ?” Răspuns-a dascălul, zicînd: „Dacă binevoieşte măria-ta împărătească, cheamă înaintea ta pe fiul tău şi în trei cuvinte îţi voi arăta că, precum am zis, toate cele predate de mine le-a învăţat, însă de la sine nu ştie ceva”. Cînd a fost chemat deci fiul de împărat, dascălul l-a rugat pe împărat să bine-voiască să ţină inelul în pumn şi să-l întrebe pe fiul său ce are ascuns în pumnul mîinii sale. Cînd s-a făcut acestea, fiul de împărat, prin ştiinţa indicaţiilor şi a regulilor artei ce i se predase a aflat că tatăl său ţine închis în mînă ceva rotund şi avînd o gaură. Cînd a aflat el aceasta, dascălul a zis : „Iată, împărate, pînă aici se întinde ingeniozitatea la care l-am învăţat eu ; rămîne acum să tragă o concluzie după judecata sa proprie. De aceea întreabă-l ce poate fi acest lucru rotund şi cu gaură”. Şi fiind întrebat de tatăl său, mult s-a frămîntat în mintea sa şi a izbucnit zicînd: „Nu poate fi nimic altceva, tată, decît o piatră de moară”. Atunci dascălul a zis : „Acesta este produsul minţii fiului tău care, prin instrucţia primită de la mine a aflat că e vorba de un lucru rotund şi avînd o gaură, însă din cauza unei atît de uimitoare lipse de inteligenţă şi judecată n-a putut socoti că o piatră de moară nu poate să se ascundă în pumnul mîinii”. Dar să mergem mai departe.