Toţi vin la sultan

Luînd ştire de la primele bubuituri că a sosit Bairamul, la vremea sala (cu trei ceasuri înainte de amiază), toţi vizirii şi mai marii curtenilor se adună în palatul sultanului. La fel şi ienicerii şi mai marii lor se adună m curtea cea mare a palatului şi acolo, fiecare după rangul şi locul său, aşteaptă cu mare pregătire şi cu j haine luminoase ieşirea sultanului la rugăciune. Sultanul, ieşind din palatul său pe un cal împodobit, strălucind tot de aur şi pietre scumpe, merge laNamazgah cu o pompă şi o slavă incomparabil mai presus de a tuturor potentaţilor lumii. (Namazgah este un loc neted în afară de cetate, unde pot să încapă poporul şi i toate unităţile oştirii ca să facă împreună cu sultanul rugăciunile Bairamului.) Iar de va fi vreme de iarnă sau de ploaie, se duce la Sfînta Sofia sau la alt templu mai încăpător. Cînd se întoarce de-acolo acasă cu aceeaşi slavă,muftiii, kaziaskerii şi mai marele vizir, împreună cu ceilalţi viziri de gradul al doilea; sînt admişi să sărute poala hainii sultanului şi să-l felicite de sărbătoareaBairamului, în aceeaşi zi sultanii, fiii hanilor din Crimeia (care se află la Ianboli, o cetate din Tracia, nu departe de Adrianopol, la poalele, muntelui Hemi) , trebuie să se prezinte toţi la Constantinopol, iar de va fi sultanul la Adrianopole, acolo (căci în altă zi nu le este îngăduit să vină în oraş fără de ştirea şi hotărîrea sultanului, iar a treia zi după Bairam li se porunceşte să plece la ale lor). Aceia, fiind introduşi la sultan înaintea altor viziri, sînt primiţi de el cu mare cinste, li se porunceşte să şadă şi li se oferă ; cafea, şerbet şi tămâiere cu ambră, în ziua a doua a; Bairamului dau cinste sultanului care stă pe taht, adică pe tron, toţi ulema (cei iscusiţi în lege şi dascălii) , după rangurile şi gradele lor. A treia zi, sărută îmbrăcămintea sultanului toţi superiorii şi ofiţerii ambelor oştiri. Iar pentru curteni, atît cei dinlăuntru cît şi cei din afară, este obiceiul ca toţi dregătorii şi ofiţerii fiecărei ţări să i se închine sultanului în cortul ţării în care va şedea sau va veni el.

Dacă sultanul are fraţi sau nepoţi păziţi în închisorile lor, în prima zi a Bairamului sînt aduşi cu cinste, după rînduiala vîrstei. Şi cînd se arată aceia, sultanul obişnuieşte să se ridice în picioare şi îmbrăţişîndu-se, se sărută salutîndu-se şi hiritismdu-se, apoi bînd cafea, şerbet şi fiind onoraţi cu tămîierea cu ambră, îndată pleacă la locuinţele lor ; după care nu-l mai pot vedea pe sultan dacă nu vor fi chemaţi de el însuşi, decît în ziua ele micul Bairam (despre care vezi mai jos) şi, din nou, anul viitor, dar niciodată afară de aceasta.

Din darurile ce se aduc sultanului de toţi paşii şi beii întregului imperiu în ziua Bairamului se adună atîta bogăţie, încît abia poate cineva s-o calculeze pe deplin, căci şi cît se spune e de necrezut, dar se pare că adevărata cantitate e şi mai mare ; socotind în general şi în special nu se poate înţelege modul de a aprecia mărimea şi mulţimea darurilor. Mai întîivalide sultana (mama sultanului) are obiceiul să aducă în dormitorul fiului său sultanul, în prima zi a Bairamului, o tînără nouă foarte împodobită şi întrecînd pe toate în frumuseţe ; iar alta la al doilea Bairam. Sultanul nu primeşte însă tînără, decît după ce mama lui va cerceta dacă este bună, cinstită şi cu moravuri bune. Despre aceasta vezi mai multe în capitolul Despre ţiitoarele sultanului . Marele vizir trebuie să aducă în dar un cal împodobit cu o asemenea şea şi cu frîu înfrumuseţat şi celelalte podoabe, încît preţul tuturor să fie egal cu suma de 12500 de taleri ; de asemenea bani, cel puţin 25 000 de taleri, şi încă o şubă de samur de l 700 şi alta de rîs la preţul de 800 de taleri. Pe lîngă acestea e obligat să mai dea un dar oarecare alcătuit din pietre preţioase, sau o tînără foarte frumoasă, împodobită cu pietre şi mărgăritare, al cărei preţ să fie pînă la 4 000 de taleri. Se întîmplă uneori că darul acela nu-i place sultanului, sau pare să nu fie de preţ atît de mare, şi atunci sultanul îl trimite înapoi şi primeşte altul mai bun şi mai preţios. Darurile vizirilor de gradul doi şi ale ce­lor onoraţi cu treituguri (cozi de cal) nu trebuie să fie mai mici de preţul de 7 500 de taleri, iar al paşilor cu cîte două tuguri pînă la 4 000 sau mai mult ; ale beilor care au un tug trebuie să aibă preţul de 3 000 de taleri, sau ceva mai mult sau mai puţin. Darul domnitorilor – moldovean şi muntean – e de 12 500 de taleri, numai bani şi două şube, una de samur, alta de rîs. La fel trebuie să li se dea şi marelui vizir, valide sultanei (mamei sultanului, dacă va avea, iar de nu celei dintîi ţiitoare), arhieunucului şi celorlalţi mai mari ai curtenilor. Suma întregului dar care se cere sub numele special de Bairam pişcheş i depăşeşte cifra de 65 000 de taleri şi nu poate fi mai mică. Ţîrcovnicii au obiceiul să n-aducă sultanului nici un dar, sub pretextul că şi ei înşişi nu iau nici un fel de daruri de la alţii, deşi s-au obişnuit să înghită munţi de aur şi rîuri de argint. Iar cîte paşalîcuri şi beiaturi sînt în tot imperiul se va vedea din tabelul lor, pe care-l vom publica în cartea Despre administraţia politică, şi de acolo poate să priceapă cineva prin deducţie cîtă bogăţie adună sultanul în fiecare an sub numele de darulBairamului.

Însuşi marele vizir nu se va mulţumi cu a treia parte din daruri, socotind cantitatea darurilor aduse sultanului. Căci oricine aduce vreun dar sultanului, trebuie să aducă şi vizirului, altminteri nici darurile lui nu vor ajunge pînă la sultan, nici el nu va rămîne mult în dregătoria sa. Ba mai mult, uneori şi moartea se va grăbi să se apropie chiar de cel nevinovat, aflînd un prilej oarecare. De aceea şi marele vizir poate aduna şi agonisi de la unii comori şi bogăţii nespuse, însă uimitor şi parcă înspăimîntător este darul căpeteniei ienicerilor, pentru că el trebuie să dea sultanului sub numele de pişcheşi, în fiecare an, pentru fiecare cap de oştean cîte un galben. Şi astfel de la 40 000 de ieniceri se adună 40 000 de galbeni, aduşi sultanului sub numele de pişcheşul cizme akcesi (adică bani pentru a-i cumpăra cizme sultanului). Nici acest dar se pare că nu este prea mare, căci cît de inepuizabile sînt veniturile pe care le are aga ienicerilor se va vedea cînd vom vorbi despre el, în capitolul Despre război. Dar ajunge despre acestea.

Cum turcii au obiceiul să împartă slujitorilor şi la toată servitorimea în ziua de Bairam haine noi, şi sultanul s-a obişnuit să dea ostaşilor pedeştri, deoarece călăreţii nu primesc haine, înainte de Bairam, stofa şi astar (vălul de cap, făcut dintr-o pînză foarte ieftină) . Dar ca să nu apară în haine împodobite cu neruşinare (după cum s-au obişnuit creştinii) la prăznui-rea Bairamului, fiecare trebuie să se îmbrace în haina cea nouă cu cîteva zile înainte de Bairam; iar de nu ta fi gata cu cel puţin două zile înainte de sărbătoare,nu se cuvine s-o îmbrace în acea zi ci peste două sau trei zile după Bairam.

Nu există la ei nici un fel de joc sau veselie (ele sînt oprite chiar de lege), afară de dolaba şi spectacolele celor ce merg pe frînghie. Ţiganii poartă pe uliţe maimuţe, şerpi fioroşi, ursoaice, crocodili şi alte minunăţii ca acestea, cu care fac divertismente, înain­tea poporului. Dar a patra zi toate trebuie să înceteze, în toate aceste trei zile, cînd se întîlnesc pe cale unul cu altul, sau se vizitează unul pe altul în case, au obiceiul de a se saluta cu sultanul Idi şerif mubareki ola, adică „Sfînta sărbătoare să-ţi fie cu noroc” sau simplu:Bairamunguz kutlî ola,adică „Bairamul să-ţi fie cu noroc” . A patra zi încetează şi acest fel de hiritisire.