Istoria despre stilul „Curanului”

Circulă la turci o carte a istoriilor adunate în zilele lui Muhammed, în care se povestesc acestea: pe vremea cînd Muhammed a început să-şi răspîndească învăţătura în părţile Meccăi şi Medinei, şi să descopere idolatrilor arabi numele unui Dumnezeu şi Ziditor al tuturor (căci toate popoarele arabe înainte de Muhammed petreceau în idolatrie şi politeism), printre acele popoare erau foarte mulţi bărbaţi învăţaţi, filozofi, medici şi poeţi care (urmînd poate grecilor) aveau obiceiul să se adune în fiecare an în cetatea Medina şi fiecare, după rangul sau arta sa, atîrna de un stîlp (făcut special pentru aceasta) în mijlocul cetăţii, o expunere scrisă sau compusă şi acele expuneri erau văzute şi citite de toţi „timp de patruzeci de zile. Dacă cineva voia să-şi -arate agerimea minţii şi iscusinţa în vreo artă sau ştiinţă, dacă născoceau sau făceau ceva nazire (adică „asemănător”) sau mai bun ca altul, ori dacă alcătuia ceva nou, tot acolo, pe stîlpul mai sus pomenit, îl .atîrna. Trecînd cele patruzeci de zile, toţi bărbaţii aceia, renumiţi în ştiinţe şi arte, se adunau lîngă acel stîlp şi discutau cu aprindere despre cuvintele autorilor sau ale ucenicilor, pe care s-ar fi cuvenit să-l prefere altuia, iar cînd majoritatea cădea de acord, semnau un act, arătînd că se cuvine ca în cutare ştiinţă sau artă, cutare sa fie preferat faţă de cutare. Iar cel care, după verdictul lor, îl învingea pe altul, nu se încununa, cum era obiceiul la greci, ci era declarat pin , adică mai mare şi mai învăţat decît altul, în timp ce învinsul era numit ucenic al învingătorului. Deci, suferind o asemenea ruşine, cel învins se străduia tot anul mai stăruitor întru lucrarea sa, pentru ca anul viitor să-l poată birui pe dascălul său şi din ucenic să ajungă piri. Şi astfel, ca şi prin studiu, se adăugau şi sporeau artele şi ştiinţele la arabi în fiecare zi.

Iar Muhammed, după primirea Curanului de la Dumnezeu, în cer, şi după coborîrea de acolo (despre care s-a arătat mai înainte), a venit la Medina pentru a-şi începe propovăduirea chiar pe vremea cînd toţi bărbaţii învăţaţi arabi se adunau la acea obişnuită întrecere şi exerciţiu de fiecare an.

Deci, după obiceiul cunoscut tuturor, a atîrnat şi Muhammed de stîlpul sus pomenit primul suret sau capitol al Curanului, noaptea, fără să ştie cineva. Dimineaţa, dascălii de retorică şi poetică (pentru că teologii erau nepăsători faţă de acel concurs, ferindu-se de orice judecată potrivnică părerii lor), citind ce cuprindea ,acel capitol, au rămas uimiţi şi neştiind ce fel de lucrare să fie aceea şi ce fel de operă şi cine e autorul unei elocinţe şi poetici atît de adînci, şi-au pus toată şiretenia şi puterea lor ca, ,de nu vor putea egala, măcar să imite stilul şi nazm-ul aceluia (figura este poetică, proprieCuranului). Dar după patruzeci de zile, nereuşind nimic, au fost nesocotiţi de ceilalţi înţelepţiea unii care s-au trudit degeaba. Cum Muhammed nu-şi semnase numele pe acea hîrtie, chiar fără numele lui l-au proclamat prin semnătura lor să fie mai mare peste toţi ritorii şi versificatorii şi cel mai învăţat şi vrednic de o astfel de cinste.

După confirmare, a doua zi Muhammed a venit la adunare şi a spus că hîrtia a atîrnat-o el, dar că autorul cuvîntului nu este el, ci Dumnezeu, Ziditorul tuturor-Auzind înţelepţii acest lucru şi înţelegînd că el este un om neînvăţat, care nu ştie să scrie, l-au respins ca pe un mincinos, înşelător şi răpitor neruşinat de slavă străină şi l-au izgonit din adunarea celor învăţaţi. Suportînd cu răbdare această izgonire, Muhammed a păstrat cuvîntul lui Dumnezeu în tăcere, pînă la viitoarea adunare şi atunci, în vederea tuturor, a atîrnat de stîlp al doilea capitol al Curanului, zicînd aceste cuvinte ale Curanului: „Nici oamenii, nici îngerii nu pot alcătui o astfel de scriere”, ca să-i convingă prin aceasta că nici el, nici altcineva afară de Dumnezeu nu este autorul acestei compuneri. Şi văzînd aceasta nu numai ritorii şi poeţii, ci dascălii tuturor ştiinţelor şi artelor, în unanimitate, l-au declarat învingătorul şi povăţuitorul tuturor. Şi se povesteşte că mulţi dintre ei au crezut în el şi au primit muhammedanismul de îndată, numai pen­tru frumuseţea stilului Curanului şi pentru ştiinţa adîncă pe care o observau în el. Care lucru aşa pare să fie,, după cele ce s-au spus, dar noi, după ce am controlat dreptatea lucrului, judecăm altfel despre stilul şi învăţătura Curanului.