Exemple

De pildă, două sînt cuvintele din Curan prin care se cuprinde şi este împlinită toată legea şi evlavia muhammedană. Cel dintîi este farz, al doilea, sunnet. Farz, în sensul cel mai cunoscut şi mai folosit, înseamnă „porunca lui Dumnezeu”, adică acele scrieri despre care Muhammed spune că le-a primit în cer, scrise de secretarul lui Dumnezeu .Sunnet înseamnă ceea ce i-a fost vestit lui ulterior, prin îngerul Gabriel, sau prin altfel de descoperire . De unde se obişnuieşte la muhammedani să se spună : Farz deghil, sunnettur, adică : „Nu este porunca lui Dumnezeu, ci a prorocului”, aşadar lege bisericească sau rituri rînduite de proroc. Dar observă cîte semnificaţii diferite şi foarte înalte au aceleaşi vorbe, căci farz înseamnă „cea tăiată”, „crestată”, dar mai cu seamă „crestătură”, „crăpătură”, precum şi „amnar”, „care scoate foc” sau arăbeşte zend; mai înseamnă „cele isprăvite, legiuite, poruncite”, care se cuvine să fie împlinite din datorie. Mai înseamnă şi, referitor la Dumnezeu (nu la om), „a hotărî ceva”, dar mai cu seamă prin lege, din datorie, şi „a marca ceva cunoscut”. Iarăşi, de la pluralul firaz, „crestături pe coarnele arcului pe care se pune coarda”. Tot aşa, o „decizie ce este impusă altuia”, dar mai ales cea poruncită de Dumnezeu, pentru că nu se poate altfel, înseamnă încă „ceva din legea altuia”, sau „ce depinde de datorie”, precum şi „canon”, „dijmă” şi altele asemenea. Iarăşi înseamnă „scut” şi „săgeată nu lungă”, ca aceea pe care o întrebuinţează jucătorii de zaruri. De asemenea cel mai frumos soi de smochini (dactili), mai ales cel care creşte în părţile Arabici celei bogate, numite Oman, dar mai frecvent (precum spuneam mai sus) „datoria” care se cuvine s-o împlineşti neapărat, sub păcat de moarte, după porunca lui Dumnezeu sau după lege.

Sunnet, în mod propriu şi uzual înseamnă „circum-ciziune”. Dar mai înseamnă „aplicare”, „regulă”, şi tot ce a spus şi a făcut Muhammed. Iarăşi înseamnă „natură, „neam bun”, „cale”, „rînduială” şi „fel de viaţă”, înseamnă încă un soi de dactili (smochine) de Medina (căci farz înseamnă soiul de dactili din Oman). Mai înseamnă şi „chip”, „suprafaţă”, „frunte”, „faţă”, „chinuire”, „muncire”, „pedeapsă”, iar mai frecvent „lege” şi „regulă prorocească”, cum am zice, fără să comparăm, noi creştinii: „sfat evanghelic”, iar nu porunca obligatorie, şi altele.

După mulţimea cuvintelor limba arabă poate fi numita infinita, căci nu vei găsi nici o noţiune care să nu poarte cel puţin zece denumiri. Au, iarăşi (afară de grăirea figurată, de care limba aceea e foarte îmbelşugată), peste cinci sute şi aproape o mie de denumiri proprii. De unde varietatea şi multitudinea lexieoanelor limbii arabe, căci pînă acum n-au putut cuprinde într-o singură carte toate cuvintele comune şi proprii ale acelei limbi. De aceea, cînd au nevoie să caute vreun cuvînt, trebuie să vadă lexicoanele a zece sau mai mulţi autori, pînă cînd vor afla denumirea firească şi proprie a vorbei căutate. Pentru că, de exemplu, într-un lexicon se află zece sau douăzeci de denumiri ale aceluiaşi lucru şi tot atîtea în altul, dar nici acestea în primul, nici acelea într-al doilea, căci un autor adună unele iar altul altele în lucrarea sa, adică pe cele ştiute de el sau mai folosite de poporul său. Să vadă cercetătorul acestora lexiconul lui Meninski, intitulatTezaurul limbilor orientale, ca şi suplimentul aceluiaşi lexicon, în care cititorul va găsi cu adevărat comoara infinită a limbii arabe, deşi şi în acela multe cuvinte mai trebuie completate. Dar destul despre acestea.