Greutatea limbii din „Curan”

Iar dacă muhammedanii spun că acest Curan este cuvîntul lui Dumnezeu pentru că nimeni dintre oameni sau îngeri nu poate imita greutatea limbii arabe ce este cuprinsă în el şi nimeni nu poate să înţeleagă toate vorbele şi sentinţele lui, răspundem că aceasta nu e o minune şi că toată dificultatea constă pur şi simplu în adîncimea firească a limbii arabe şi în nenumăratele şi feluritele denumiri şi omonime ale unei noţiuni. Cea dintîi cauză a acestei greutăţi e că popoare arabe sînt mai mult de şaptezeci, şi că deşi dialectul lor nu se prea deosebeşte, fiecare dintre ele are numeroase cuvinte proprii şi fireşti, aşa că alt neam nu le poate cunoaşte. Aşa, de pildă, limba slavonă este mama limbilor rusă, polonă, căzăcească, sîrbă, bulgară, cehă şi a altora. Iar dacă toate aceste limbi şi vorbele proprii şi fireşti lor ar fi fost adunate într-un singur corp şi din toate aceste limbi ar fi alcătuită o carte în aşa fel încît să oglindească toate aceste limbi amestecate la un loc, cu adevărat că nici slavul, nici rusul, nici polonezul, nici sîrbul, nici ceilalţi n-ar putea înţelege perfect toate vorbele şi sentinţele cărţii aceleia. La fel, limba greacă e socotită ca o limbă foarte grea, foarte vastă şi bogată, pentru că este adunată de la cinci neamuri greceşti (naţiuni) într-una singură : din attică, ionică, dorică, elină şi cea comună. La aceasta se mai adaugă denumirile locale ale diferitelor ţări şi insule, care prin deosebirea lor fac dialectul grecesc atît de greu şi bogat. Tot aşa, dacă cineva ar aduna într-una toate limbile care-şi au ca început limba germană şi ar vrea ca aceea să fie co­mună tuturor popoarelor germanice, e puţin probabil ca o asemenea limbă comună să fie mai săracă şi mai lesnicioasă decît limba dinCuran.

Dar ca să aducem la o cunoaştere mai fermă a opiniei noastre pe cititorul scrupulos (curios, dornic să ştie) şi pentru ca afirmaţia aceasta să i se arate mai clară, vom tîlcui aici numai două şi foarte frumoase cuvinte din Curan. De la acestea el va putea înţelege lesne şi pricina altor greutăţi şi nu se va mai mira de adînci-mea limbii arabe din Curan, ci va pricepe că Ebubekir, socotit drept mai înţelept pe vremea aceea în toate popoarele arabe şi cel mai iscusit în toate limbile înrudite, a fost autorul cărţii aceleia şi că în ea nu este nimic altceva decît şiretenii fireşti (naturale) omeneşti, la fel ca la Homer, căpetenia poeţilor greceşti, ale cărui cîntări au pînă acum peste o sută de tîlcuitori şi ale cărui cugetări şi frumuseţi ale stilului se spune că nu le-a păstruns nimeni. Cauza este că Homer ştia la perfecţie limbile tuturor popoarelor greceşti, precum Ebubekir pe cele ale arabilor. Numai că limba arabă este mai bogată decît cea grecească şi mai îmbelşugată în diferite figuri de vorbire, pentru că şaptezeci de limbi diferite sînt cuprinse într-una singura.