Necredinţa lui Ebudjehl şi veşnica lui osîndâ

Iata de ce fikîha (adică teologii) muhammedani afirmă bunătatea cea nemăsurată a lui Dumnezeu, mila şi milostivirea lui. Deşi el ar putea să mute din muncile cele veşnice ale iadului întru bucuriile cele veşnice ale raiului pe toţi cei din veac, din toate popoarele, care au fost eretici, sau chiar hulitori de Dumnezeu, atei, iertîndu-le toate păcatele lor cele de moarte şi hulele asupra lui Dumnezeu, sufletul lui Ebudjehl e cu neputinţă să fie scris în cartea celor mîntuiţi sau a celor ce se vor mîntui. Ei deduc această sentinţă dintr-un cuvînt ascuns al aceluiaşi Muhammed care, fiind întrebat de va fi cîndva sfîrşit muncilor din iad, a răspuns: „Despre sfîrşitul pedepselor rînduite celor necredincioşi, Dumnezeu va judeca întru dreptatea sa şi nemăsurata sa milă. Dar cei credincioşi, care măcar o dată în viaţă au mărturisit credinţa muhammedană (chiar dacă fals), iar cealaltă vreme a vieţii lor au petrecut-o în păcate de moarte, în băutura vinului, la sfîrşit vor fi negreşit izbăviţi de caznele veşnice prin puterea şi lucrarea acelei singure mărturisiri, în afară de unul”. Pe acest unul tîlcuitorii Cur anului îl socotesc a fi Ebudjehl, unchiul lui Muhammed. Dar despre aceasta vezi mai pe larg în capitolul Despre iad.