Apa sfinţită

În toţi anii, cu trei zile înainte de Ramazan 143, adică postul cel de o lună, adunîndu-se în palatul sultanului cel mai dinlăuntru o mulţime de clerici şi de persoane înalte şi săvîrşind rugăciunile obişnuite, scot haina dintr-o răcliţă aurită în care e păstrată, apoi, aducînd un vas mare de argint plin cu apă, înmoaie poalele ei în apă, pe care după aceea o cred să fie nu numai sfîntă, ci şi sfinţitoare şi nestricăcioasă. Pentru care pricină ei umplu cu acea apă sfinţită prin atingerea hainei mai multe vase mici de sticlă, care pot cuprinde o livră (un funt) şi pecetluindu-se cu pecetea de obşte a statului, au obiceiul s-o împartă spre binecuvîntare şi sfinţire celor mai de seamă persoane din cetate, vizirilor şi paşalelor şi altor persoane mai distinse. Iar apa aceasta se foloseşte astfel: după începerea postului, cînd vor să dezlege postul după apusul soarelui (pentru că legea îi sileşte să dezlege postul mai întîi cu apă şi apoi cu mîncare), picurînd din acea apă într-un vas mare trei râu mai multe picături toţi beau din apa aceea, muşcînd de trei ori din mîncare.