De ce se crede că rămîne nealterată

îndemnaţi de curiozitate cu privire la nealterarea apei aceleia, nu o dată am primit prin prieteni cîte un astfel de vas de sticlă plin de apă sfinţită prin haina aceea, şi am păstrat-o cîte un an. După cîteva zile am observat în apă un sediment (cum arată de obicei oricare apă de rînd), de culoare verzuie. Acea materie densă s-a lăsat după aceea la fund, iar apa a rămas curată şi fără drojdie timp de un an, nealterată la gust şi aspect. Dar ca nu cumva să socotească cineva în chip nesăbuit că în acea apă e vreo sfinţenie, putem arăta cauza acestei nealterări într-un mod lesnicios şi clar. Acele sticluţe le lipesc cu răşină de mastic, iar pe deasupra toarnă pe gîtul sticluţei ceară roşie din aceea cu care se pecetluiesc scrisorile. Iar pe deasupra cerii leagă şi gîtul sticluţei cu o piele numită la ei sahtian iar gîtul vasului îl leagă strîns şi după aceea pecetluiesc capetele şnurului cu ceară roşie, în felul acesta aerul, care este prima cauză a oricărei alterări, fiind despărţit printr-o închidere atît de ermetică a vasului şi neavînd libertatea de a pătrunde înăuntru, nu poate face nici o mişcare exterioară şi nici o transformare prin care să se producă vreo fermentare sau naşterea vreunei forme noi sau schimbarea celei dintîi, din care cauză particulele de apă cele mai grase, dar mai cu seamă cele de pămînt, prin greutate se lasă în jos şi se aşează la fund, iar apa ramîne cît mai curată şi în întregime nealterată, ceea ce se poate observa şi la apa obişnuită. .Dar cînd la sfîrşitul anului am deschis gura sticluţei •şi am lăsat să pătrundă acolo aer, am văzut cum în :ţase zile toată apa s-a tulburat şi s-a închegat cu o :mişcare necontenită a drojdiei, iar la urmă a început :să şi miroase urît. Să ne întoarcem însă la expunerea noastră.