Moaştele lui Muhammed

Muhammed a murit la Medina şi tot acolo e şi îngropat. După rînduiala bisericească, ei sînt datori să viziteze acest oraş la fel ca Mecca. Despre aceasta vom vorbi în capitolul Despre pelerinajul musulman la locurile socotite de ei sfinte.

Drept moaşte ale lui Muhammed se socotesc de ei acestea : corpul, dintele, haina, steagul şi un bob din grîul raiului. Despre toate în parte vom vorbi aici mai pe larg.

Povestesc muhammedanii (ceea ce ni s-a întîmplat adesea şi nouă să auzim de la cei ce vizitează mormîntul lui Muhammed şi povestesc cu mare jale) că ar fi văzut şi ar fi sărutat corpul lui despre care afirmă că este întreg şi nestricat, alb ca vata şi binemirositor ca trandafirul. Şi este pus într-o raclă de marmoră împodobită cu cele mai preţioase covoare şi cu mărgele şi mărgăritare de mult preţ. Căci dacă ar spune cineva că la Medina şi la Mecca s-a adunat de atîţia ani a zecea parte din bogăţiile din India, Persia şi întreaga împărăţie aliotmană, poate că n-ar greşi. Din această cauză este la turci o vorbă a unui tătar din Crimeea care, vizitînd acele locuri (căci au obiceiul şi tătarii cei mai evlavios! să se ducă la Mecca din făgăduinţă), cînd s-a întors acasă a fost întrebat de ai săi ce a văzut în acele sfinte şi fericite locuri şi se spune că a răspuns astfel :„Mal kop, algan djiok”, adică „A văzut bogăţii foarte multe, dar pe nimeni furîndu-le”.

Share on Twitter Share on Facebook