Dobitocul Burak

Şi mi-a adus un dobitoc mai mic decît catîrul, însă mai mare decît măgarul, al cărui nume e Burak (adică o făptură nouă şi mică, pe spinarea căreia trebuia să fac acel drum, despre care vezi mai pe larg într-un capitol anume, mai jos) Dar cînd am vrut să încalec pe dobitocul acela, n-a vrut şi a fugit de la mine. Şi i-a zis Gabriel lui (căci dobitocul acela şi înţelegea şi grăia cu limbă omenească) : „Ţine-te tare, o, fericitule, căci Muhammed este cel care vrea să se suie călare pe tine”. Şi a grăit Burak : „Nu cumva pentru el sînt eu trimis de la Dumnezeu ?” Şi a zis Gabriel : „Cu adevărat”. Şi a repetat dobitocul, zicînd : „Nu-i voi îngădui să mă încalece, pînă cînd nu se va ruga lui Dumnezeu pentru mine (ca precum în acestveac, aşa şi în cel viitor să fiu nedespărţit de el)”. Iar eu am mijlocit la Dumnezeul meu pentru el şi apoi am încălecat pe dobitocul acela care mergea cu un umblet liniştit şi unde vedea înaintea lui cu ochii orizontul, acolo îşi şi punea copita piciorului. (Lucru pe care cei învăţaţi aşa îl tîlcuiesc : întru-cît ochiul nu vede decît ceea ce intersectează orizontul din locul pe care se află, aşa dobitocul acela, cu un singur pas, întindea piciorul pînă la o asemenea distanţă, încît putea ajunge la orizontul văzut de el mai înainte ; şi aşa, dacă s-ar fi uitat la punctul Zenit, cu o singură ridicătură de picior de la pămînt ar fi ajuns în mers chiar pînă la primul cer, sau, după cum spun alţii, tîlcuind mai mult geometric, într-un singur ceas ar fi făcut cale de cinci sute de ani), încălecînd deci (spune Muhammed) pe dobitocul acela, am venit la casa sfîntă Ierusalim într-un timp mai scurt decît s-ar împlini o clipită de ochi, şi m-a dus Gabriel la Hieron (Harem şerif, despre care vezi mai pe larg în capitolul Despre Mecca) şi, punîndu-mă pe o piatră mare, a zis: „Coboară acum, căci de pe această piatră se cuvine să te sui la cer”; şi m-am coborît. Iar Gabriel a legat de piatră dobitocul cu brîul său şi, luîndu-mă pe umerii săi, a zburat la cer ; însă Burak după mine, piatra după Burak, unul după altul, au început să se înalţe în urma mea în aer, de parcă eram lipiţi. Gabriel întorcîndu-se către mine a zis : „Pe tine îmi este poruncit să te duc în cer, iar nu pe dobitoc şi piatra”. De aceea, am zis către Burak: „Rămîi, preafericite” şi îndată, împreună cu piatra, au rămas atîrnînd nemişcaţi în acelaşi loc în aer pînă la înapoierea mea. (Despre această piatră se povesteşte că şi acum ar atîrna în aer, vezi capitolul Despre Mecca)

Iar Muhammed, purtat pe umerii lui Gabriel, cînd s-a apropiat de porţile primului cer, le-a aflat păzite tare de către şaptezeci de mii de îngeri şi încuiate, fie­care înger fiind mai mare decît lumea aceasta. Gabriel, batînd în poartă pe dinafară, îngerii străjer! au în­trebat dinăuntru : „Cine a bătut ?” Iar el a răspuns că este Gabriel şi că după porunca lui Dumnezeu a adus pe robul cel iubit al lui Dumnezeu, pe cel împreună cu ei slugă şi fratele lor. îngerii, auzind acestea, cu mare bucurie şi cu grăbire au deschis uşa şi, primindu-l pe Muhammed, numindu-l frate, cu evlavie l-au salutat şi la rîndul lor au fost salutaţi de el cu obişnuita formulă de salut: Seleam aleikehum, adică „Pace fie asupra voastră”, şi Aleikium esseleam, adică „Şi asupra ta să fie pace” Şi intrînd în primul cer, plecînd genunchii, Muhammed s-a rugat pentru ei lui Dumnezeu, lucru pe care l-a făcut tot drumul, pînă la al şaptelea cer, şi a aflat acolo pe Adam şi pe Eva, şi pe Abel, şi pe toţi ceilalţi drepţi, pînă la Noe.