CAPITOLUL AL ŞAPTELEA Despre faptele meritorii şi cele lipsite de răsplătire ale religiei muhammedane, sau despre alte porunci ale „Curanului”

Toate preceptele poruncitoare ale Curanului sau ale religiei muhammedane sînt cuprinse în două porunci generale, dintre care una se numeşte farz iar alta sunnet. Farz sînt poruncile de la Dumnezeu scrise în cartea Curau şi impuse oamenilor să le păzească şi să le facă din datorie. Iar sunnet sînt cele adăugate şi rînduite din porunca lui Muhammed, care se zice că sînt împlinite nu de nevoie, ci din consimţămînt şi din voinţa proprie.

Iarăşi, toate poruncile care provin atît din farz cît şi din sunnet se împart în halal (îngăduite) şi haram (oprite) Halal sînt cele poruncitoare, iar baram cele negative. Din acestea derivă alte porunci mijlocii care, puse la îndoială, se decid a nu fi nici îngăduite, nici oprite, de aceea se numesc mekruh, adică scîrboase, pentru că însăşi natura arată că ele sînt scîrboase şi nu se cuvine a le face. Dacă vor fi împlinite, nici păcat de iertat şi nici de moarte nu se cheamă, deşi nu se primesc drept partea cea bună.

Poruncile farz şi sunnet propriu-zise, luate laolaltă, se împart în trei, generale : întîi în şart, sau condiţii (despre care am vorbit în capitolele precedente ale cărţii), în vadjib (necesare) şi sevab (meritorii sau justificatoare). După ce le-am împărţit aşa în aceste patru (sic!) părţi, vom arăta acum după modelul indicelui, mai întîi cele mai însemnate porunci ale Curanuluî, aşe-zînd-o pe fiecare în rînduiala (grupa) sa. Iar dacă unele vor avea nevoie să fie tîlcuite şi lămurite, vom vorbi despre fiecare în parte, dacă uitarea n-a şters cele ce sînt în memorie.