Templul Hieron

Cei care vin la Ierusalim s-au obişnuit să viziteze :u evlavie templul. Necunoscînd istoria despre împăraţii Romei şi că cetatea şi templul lui Solomon au fost de multe ori dărîmate, ei socotesc că templul acela a fost zidit de către împăratul iudeu Solomon . Acest templu, ca şi cel de la Mecca, are bolta deschisă, de o execuţie foarte frumoasă, pentru că a fost reînnoit şi lărgit pe cheltuiala lui Iustinian cel Mare, după marele Constantin, înăuntru n-are nimic în afară de piatra despre care băsmuiesc ei că atîrnă şi că stă în aer fără nici un sprijin. Ei spun că acea piatră este cea care, atunci cînd Muhammed voia să se suie la cer, avrut şi ea să-l urmeze, dar Muhammed, povăţuit de Gabriel arhanghelul (pentru că Dumnezeu i-a poruncit aceluia ca numai pe el să-l ridice la cer, nu şi piatra), a poruncit zicînd : Dur ia mubarek (adică „Stai fericito”!). De aceea ei cred că piatra stă şi acum în acel loc şi toţi care vizitează templul trec pe sub ea. Dar mai spun că odată o femeie nobilă, trecînd pe sub ea, fiind gravidă, şi văzînd piatra aceea atîrnînd deasupra capului ei nesprijinită de nimic, s-a speriat foarte şi în acelaşi loc a lepădat fătul. De aceea, ca să evite acest rău şi ca fabula frumos acoperită cu vălul adevărului să se creadă lesne, au pus sub cele două unghiuri ante­rioare proeminente doi stîlpi de marmură (însă capitelurile acestor stîlpi nu ajung pînă la piatră) şi au împrejmuit piatra cu grilaj de fier, ca nu cumva să se afle şiretenia şi locul, de unde şi cum atîrnă.

Adevărul lucrului acestuia l-am înţeles de la un oarecare turc, bun prieten şi nu chiar cu toata inima lipit de nebunia muhammedană, după cum urmează : Piatra aceea e un trapez, patrulater, în lungime de patru şi în lăţime de trei coţi. Un capăt îl are înfipt în peretele de miazăzi al templului cel mare şi e probabil nituit tare cu fier şi cu plumb. In colţurile care sînt aproape de perete e cioplită de două palme dintr-amîn-două părţile, astfel încît să pară că e cu totul depărtată de perete. Este verosimil ca pînă la mijloc e zidită în perete şi dinăuntru e întărită cu legături tari, astfel încît grosimea şi lungimea ei să fie egale cu mărimea şi greutatea, care nu se văd în clădire, şi pentru ca nu cumva să se observe de oameni că piatra e lipită la mijloc de zid, au înconjurat-o cu gratii de fier şi încă foarte dese (pe care în limba simplă turcească le numesc kafes). După poziţia pietrei aceleia, cineva poate înţelege lesne că în vremea cînd biserica din Ierusalim era în stare înfloritoare, piatra era un altar particular, din care am numărat şi în biserica Sfînta Sofia mai mult de douăsprezece, băgat astfel în perete şi întărit prin priceperea şi arta arhitectului, încît pare tuturor că atîrnă şi stă fără nici un sprijin, însă acestea le lăsăm pe seama judecăţii altora cu minte mai ascuţită.