CAPITOLUL AL CINCISPREZECELEA Despre „mekruh”, adică despre cele scîrnave
Sub numele mekruh se înţeleg toate cele care după rînduiala legii nu sînt definite nici ca îngăduite nici ca oprite, dar pe care natura însăşi le arată drept urîcioase şi neplăcute sufletului, sau părînd a fi astfel. Dintre ele cele mai însemnate se arată a fi acestea :
1. îmbrăcămintea, vasul şi orice altceva de folosinţă curată sau un lucru murdărit de urină, excremente sau altă materie scîrnavă, astfel încît nu poate fi spălat cu apă caldă şi cu săpun fie pentru că absoarbe prin pori umezeala necurată, ca de exemplu un vas de lemn, de lut şi altele, fie pentru că s-ar strica dacă sînt spălate ca, de exemplu, o haină scumpă de catifea etc.
- Calul, măgarul, leul, pardosul, lupul, vulpea ş.a.; păsările şi jivinele necunoscute şi peştii necunoscuţi sau insectele terestre şi marine ca, de exemplu, lăcusta (deşi la arabi este un fel de lăcustă de mărimea vrăbiilor pe care ei o mănîncă cu îngăduinţă; eu socotesc că acestea sînt acridele pe care şi sfîntul Ioan le mînca în pustie, precum ne învaţă pe noi Sfintele Evanghelii), broaştele rîioase, broaştele ţestoase terestre şi acvatice şi altele.
- Untdelemnul, mierea, untul de vacă şi orice lichid în care va cădea un şoarece sau un alt animal necurat şi se va îneca este spurcat. Se spune că odată a fost o discuţie dacă musca picată în mîncare este mekruh sau nu. Cercetînd, au judecat că un asemenea rău este inevitabil, mai ales acolo unde e clima caldă şi se află foarte multe muşte, deci au legiferat că musca nu este din cele spurcate, însă aduce tulburarea stomacului Această expresie se întrebuinţa ca zicală spre a demonstra că nu trebuie dispreţuit duşmanul chiar dacă e foarte neputincios, căci deşi nu poate face nici un rău, cînd află prilejul poate pricinui o anumită nelinişte şi tulburare.
- Este lucru scîrbos să hrăneşti în casă şi să te atingi de cîini, ciori şi alte jivine necurate, asemenea lor. patrupede şi zburătoare (afară de pisică).
- Este lucru scîrbos să iei mîncarea cu mîinile nespălate, sau chiar spălate dar cu stînga, şi a nu-ţi spăla gura şi mîinile după mîncare.
- A mînca raţă, gîscă, găină şi alte păsări de casă care înghit toate necurăţeniile, mai înainte de a le ţine şi hrăni cel puţin trei zile în cuşti sau în alt loc curat, ca să mistuie în stomac materia aceea necurată pe care a înghiţit-o mai înainte şi s-o arunce afară cu găinaţul, este lucru scîrnav. Iar stomacul, maţele, bojocii şi capul oricărei păsări este oprit a le mînca. Dacă, pentru a-i smulge mai repede fulgii, o pasăre a fost băgată în apă fierbinte mai înainte să fi fost golită de măruntaie, nu este îngăduit să mănînci nimic din ea.
- Orice jivină prinsă de cîini şi sfîşiată, deşi este îngăduită, e socotită a fi lucru spurcat.
- Nu e voie a-ţi scobi urechile sau dinţii cu o scobitoare străină. Iar dacă cineva din nesocotinţă face acest lucru, scobitoarea trebuie apoi frîntă ca să nu mai fie întrebuinţată de nimeni.
- E lucru scîrbos, judecă ei, să-ţi piepteni barba (pe care o au întotdeauna în cinste şi o socotesc aproape sfîntă) cu un pieptene care are un dinte sau mai mulţi rupţi.
- Pe lîngă acestea mai hotărăsc ei că este lucru nu numai scîrbos, ci şi djeaiz, adică necuviincios, ca cineva să facă rugăciunea cu mestii sau încălţămintea (papucii) rupţi (însă numai dacă gaura va fi aşa de mare încît vei putea băga două degete). Căci socotesc că praful ce pătrunde prin acea gaură întinează abdestul şi face ineficace spălarea şi curăţirea ; de aceea, dacă vreun sărac nu poate avea încălţăminte negăurită sau nouă, i se porunceşte ca la toate orele de rugăciune să înnoiască abdestul şi să facă rugăciunile namaz desculţ.
- De asemenea, este lucru scîrbos ca mustăţile celui ce mănîncă să se moaie în lingură, sau ale celui ce bea, în pahar. De aceea, cei tineri, care-şi lasă mustăţi pentru frumuseţe, le răsucesc cu grijă ca să nu se lase pe buze, iar cei mai în vîrstă s-au obişnuit să le dispreţuiască pe cele tinereşti şi le scurtează puţin cu foarfecele. Ulema, adică învăţaţii sau dascălii le rad chiar la jumătate, căci am arătat în capitolul Despre păcătuirea lui Adam , că mustăţile s-au născut din murdărie.
- Este urîcios a lăsa unghiile netăiate (afară de cazul cînd se află în campanie împotriva inamicului sau vor fi în război). Am arătat în alt loc că ele trebuie tăiate o dată pe săptămînă, iar că cele tăiate nu se aruncă la pămînt, ci se pun în sîn, este una din poruncile sunnet.
Acestea sînt deci cele mai însemnate porunci negative şi afirmative ale legii muhammedane pe care terminîndu-le, să ne apucăm de explicarea altor rînduieli ale religiei acesteia, după cum se vede că cere însăşi ordinea cuvîntului.
