Rînduiala săvîrşirii namazului

Oamenii ce vor să facă împreună namazul aştern mai întîi covoare în djeamii sau în casă. Daca vor împlini sau vor depăşi numărul de 12 persoane, se numeşte djemaat, „adunare”, iar dacă numărul va fi mai mic decît 12, fiecare trebuie să-şi facă namaz aparte şi nu se mai numeşte adunare, în numărul celor 12 oameni, dacă 11 vor fi de neam muhammedani, sau dintre creştini convertiţi la muhammedanism, iar al 12-lea va fi un convertit dintre iudei, el nu va fi socotit drept om muhammedan, şi acea djemaat nu se va numi desăvîr-şită. Dar dacă vor fi 12 dintre aceia (dintre creştinii turciţi), poate intra cu dînşii în djemaat şi un musulman dintre iudei, şi să facă împreună namaz, fiind treisprezece la număr. De unde zicala lor : „Ateul nu ştie să se pocăiască şi iudeul nu ştie să se convertească la credinţă”. Apoi, fie că vor fi în număr desăvîrşit, fie că vor face rugăciunea separat, mai întîi trece fiecare cu amîndouă picioarele pe covor, apropiind picioarele aşa de mult unul de altul, încît oasele de la glezne să se lipească unul de altul şi, coborînd ochii înainte spre pămînt, nu-i depărtează din punctul acelui loc pînă nu va termina primul rekkeat. După aceea, ridicînd mîinile, şi punînd degetele cele mari ale ambelor mîini după urechi, şi întinzînd celelalte degete spre frunte, grăieşte sau cîntă cu glas tare mărturisirea credinţei, însă cu un oarecare adaos, astfel : Allahu ekber, Allahu ekber eşheden la Illahi Illallah, eşheden Muhammedu resulullah. Eia alesselam, eia alesselam, eia alelfelah, eia alelfelah, şi repetă : Allahu ekber, Allahu ekber, la Illahi Illallah, adică „Dumnezeu este preaînalt” sau „Dumnezeului celui preaînalt mărturisesc că nu este Dumnezeu afară de Dumnezeu, al cărui proroc este Muhammed. Faceţi, veniţi la locul de linişte sau de bunătate, veniţi la adăpost (liman) sau mîntuire”. Acest fel de mărtursire se numeşte ezan, pe care cîntăreţii, sau cum se numesc muezinii, le cîntă pe lîngă djeamii în turnuri foarte înalte, zise menare , cu un glas foarte puternic, umblînd în jurul turnului (ca să fie auziţi de toţi) şi prin aceasta anunţă timpul cînd trebuie să facă namaz. Ceea ce auzind, fiecare trebuie să lepede îndată orice lucru, orice treabă cu care i se va întîmpla să se îndeletnicească şi, făcîndu-se tăcere în casă, toţi îşi impun să asculte cu evlavie acea cîntare pînă la sfîrşit. Iar după ce, cu mîinile lipite de cap, după cum am spus, citesc acest mod al mărturisirii şi ezanului, lasă mîinile în jos spre brîu, punînd dreapta peste stînga (iar după rînduiala Imamului Saf atîrnîndu-le drept spre coapse).

Şi astfel, dacă vor fi în adunare, imamul, adică preotul (slujbă pe care o poate îndeplini orice muhammedan, despre care lucru vezi mai clar în capitolul Despre preoţi, care stă înaintea celorlalţi, citeşte o scurtă rugăciune sau o cîntă cu glas lin. După terminarea rugăciunii toţi, imitîndu-l pe imam şi lăsînd mîinile în jos de brîu, le lipesc de genunchi şi, plecîndu-şi capul, îndoaie tot trupul pînă cînd capul cu mijlocul trupului vor ajunge la unghiu drept, în care plecăciune nu zăbovesc mai mult decît durează un Subhan Allah, adică KÌrie ¼l¸hsοn, şi îndată înalţă capul şi tot trupul îl ridică perpendicular. Şi citind Subhan Allah cad în genunchi. Şi îndată înclină capul atît, încît fruntea şi nasul se ating de pămînt. Şi plecîndu-se astfel repetă de trei ori Subhan Allah. Apoi ridicînd capul şi stînd în genunchi, punînd mîinile pe coapse cu degetele întinse, le ţin atît pînă cînd vor citi un Subhan Allah, şi pun iarăşi capul şi fruntea la pămînt în felul arătat mai sus. Şi astfel, aruncîndu-se la pămînt şi citind de trei ori Subhan Allah, se ridică în picioare şi, plecîndu-şi puţin capul şl coborînd ochii la pămînt, cîntă a doua oară rugăciunea scurtă despre care am grăit mai înainte. Iar cînd vor fi gata se termină şi un rekkeat. Dar pentru că începutul rugăciunii a doua este şi începutul unui al doilea rekkeat, l după sfîrşitul rekkeatelor farz, cînd vor să înceapă rekkeatele sunnet, atît imamul, cît şi ceilalţi se dau puţin înapoi din locul cel dintîi. După aceea, fiecare, fără a se uita la imam, îşi face rekkeatele după numărul rînduit pentru vremea în care se face namaz.

Deci, terminînd închinăciunile şi aşezările primelor rekkeate, şezînd în genunchi şi întorcînd faţa spre umărul mîinii drepte, grăieşte cu glas limpede: Seleamun aleikium rahmetullah. Apoi, întorcîndu-se spre stingă, repetă aceleaşi cuvinte, care se tîlcuiesc astfel : „Pacea şi milostivirea lui Dumnezeu să fie peste voi”. Această urare o fac îngerilor care le stau atunci de faţă, de-a dreapta şi de-a stînga. Şi sfîrşind toate închinăciunile întregului namaz, imamul sau altul care va fi în locul lui, întorcîndu-se spre popor, citeşte rugăciunea Fatihe, adică „a dezlegării” (apolisul, otpustul) şi după ce se termină aceasta ridică mîinile spre cap şi spun de 33 de ori toţi împreună Subhan Allah („Doamne miluieşte) şi de 33 de ori Allahu ekber („Dumnezeu cel preaînalt) şi de 33 de ori zic Elehemdulillah („Slavă lui Dumnezeu”), numarînd după mătănii sau după degete. Terminînd-o şi pe aceasta, imamul zice cu glas răspicat : Elfatiha, adică „E sfîrşitul sau otpustui”, şi astfel fiecare pleacă la lucrul său.

În djeamii nimănui nu i se cedează locul, nici chiar sultanului, ci fiecare rămîne nemişcat şi netulburat pe locul pe care l-a ocupat întîi. Şi nu-i este îngăduit cuiva, mai înainte de a se sfîrşi rugăciunile, să rostească măcar un cuvînt, sau să se mişte din loc (o, Dumnezeule bune, cu cît mai evlavioşi sînt ei în aceasta decît creştinii noştri şi mai cu zel la cinstirea lui Dumnezeu!) dar nici măcar a scuipa, a tuşi, decît numai de te va sili nevoia, iar acel scuipat să-l iei în batistă, căci necuviincios lucru este, socotesc ei, să scuipi sau sa-ţi sufli nasul într-un loc curat.